Parlamentul rus îi permite lui Putin să candideze din nou la președinție în 2024

Parlamentul rus îi permite lui Putin să candideze din nou la președinție în 2024
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mar 2020

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că Curtea Constituțională este cea care va tranșa dacă va putea sau nu sau să canideze la un nou mandat de președinte, după adoptarea vastei sale reforme constituționale, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Putin a declarat în Parlament că este ”posibil” să se ”repornească” contorul care limitează la două mandate prezidențiale, după adoptarea revizuirii Constituției - ceea ce i-ar permite să candideze după ce își încheie actualul mandat, în 2024, scrie News.ro.

UNTRR: Coronavirus a afectat transportul rutier internațional de mărfuri al firmelor românești. La transport persoane, scăderea este de până la 100% CITEȘTE ȘI UNTRR: Coronavirus a afectat transportul rutier internațional de mărfuri al firmelor românești. La transport persoane, scăderea este de până la 100%

”În principiu, această opțiune este posibilă, dar cu o condiție: ca Curtea Constituțională rusă să conchidă în mod oficial că un asemenea amendament nu este contrar Legii fundamentale”, a declarat el.

Și ”numai dacă cetățenii susțin un asemenea amendament în cadrul unui vot național la 22 aprilie”, a adăugat el.

Putin a subliniat de asemenea că o ”putere prezidențială puternică este absolut necesară în Rusia” și că ”situația economică și în domeniul securității actuale o cer încă o dată”.

Recunoscând că ”rușii trebuie să aibă în orice alegeri o alternativă”, el a apreciat că ”stabilitatea este poate mai importantă și trebuie să fie prioritară”.

Imediat după intervenția președintelui, textul a fost aprobat de 380 de deputați. Cei 44 de aleși comuniști au votat ”împotrivă”.

Acest amendament folosește pretextul modificării în curs a Constituției, lansate de către Putin la 15 ianuarie, pentru ca mandatele efectuate de actualul președinte să fie ”readuse la zero” prin adoptarea reformei constituționale.

Această ipoteză a fost exclusă în mai multe rânduri de către Putin în ultimii ani.

Marți, el a menținut o parte a suspansului cu privire la opțiunea sa, spunându-le deputaților că ”vom face lucruri bune cel puțin până în 2024, iar apoi vom vedea”.

Deputații ruși au adoptat marți, în a doua lectură - cea mai importantă - amendamentele constituționale dorite de Putin și care vizează să marcheze prin amprenta sa Rusia în deceniile care vin.

Anunțul-surpriză al lui Putin în ianuarie a acestei prime modificări a Constituției ruse de la adoptarea textului în 1993 este considerată larg drept un mod de a pregăti perioada de după 2024, când se încheie ultimul sîu mandat prezidențial.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladimir putin
rusia