Poroșenko își anunță oficial candidatura la un al doilea mandat la președinția Ucrainei

Poroșenko își anunță oficial candidatura la un al doilea mandat la președinția Ucrainei
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2019

Petro Poroșenko și-a anunțat în mod oficial, marți, candidatura la un al doilea mandat prezidențial de cinci ani în Ucraina, în alegerile prevăzute la 31 martie, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Sentimentul profundei responsabilități față de țară, față de contemporanii noștri, față de generațiile trecute și viitoare m-a convins să candidez din nou la președinție”, a declarat șeful statului în exercițiu în fața unor mii de susținători adunați la Kiev, scrie Agerpres.

Audi, nevoită să oprească producția în Ingolstadt din cauza unei greve în Ungaria. Negocieri dure, cu 17 oferte salariale refuzate CITEȘTE ȘI Audi, nevoită să oprească producția în Ingolstadt din cauza unei greve în Ungaria. Negocieri dure, cu 17 oferte salariale refuzate

Petro Poroșenko a declarat că Ucraina va cere să adere la Uniunea Europeană (UE) până în 2024 și a promis înființarea unui tribunal special contra corupției.

Ajuns la putere în urma revoluției din Piața Maidan, în 2014, Poroșenko, în vârstă de 53 de ani, unul dintre cei mai bogați oameni din Ucraina, și-a văzut popularitatea erodându-se din cauza incapacității de a lupta împotriva corupției, de a pune capăt războiului cu separatiștii proruși în Donbas (est) și de a îmbunătăți nivelul de trai al locuitorilor uneia dintre cele mai sărace țări din Europa.

Principalii săi adversari în alegerile prezidențiale prevăzute la 31 martie, sunt fostul premier Iulia Timoșenko și un actor care a intrat în politică, Volodimir Zelenski.

viewscnt
Afla mai multe despre
petro porosenko
ucraina