Serbia vrea să-și reducă dependența de gazul rusesc: împrumut de 25 milioane de euro de la BEI pentru un gazoduct care să transporte GNL și gaz azer

Serbia vrea să-și reducă dependența de gazul rusesc: împrumut de 25 milioane de euro de la BEI pentru un gazoduct care să transporte GNL și gaz azer
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 27 mai 2021

Serbia a semnat un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru un împrumut de 25 milioane de euro, în vederea construirii unui gazoduct, cu o lungime de 109 kilometri, între Nis și Dimitrovgrad, care va face legătura cu sistemul de transport din Bulgaria, însă nu cu secțiunea care prelungește Turk Stream, ci cu o secțiune prin care ar putea fi importat gaz natural lichefiat (GNL), gaz azer din gazoductele TAP, TANAP, și chiar din perimetrele de producție din Cipru și Israel.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noul interconector Bulgaria-Serbia, susținut de UE ca proiect de interes comun, a obținut deja o subvenție de 49,5 milioane de euro din Instrumentul UE pentru asistență de preaderare.

Conducta, care va avea o capacitate de 1,8 miliarde metri cubi/an dinspre Bulgaria-Serbia, cu posibilitatea inversării fluxului, va traversa, pe o porțiune de 62 kilometri, Bulgaria și va avea o lungime de 108 kilometri în Serbia.

Construcția noului gazoduct este programată să înceapă în acest an, astfel încât să devină operațional până la finele anului 2023, făcând posibilă aprovizionarea Serbiei cu gaze naturale din mai multe surse, nu numai cu gaz rusesc.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Potrivit S&P Global Platts, Bulgaria și Serbia și-au conectat deja rețelele de transport gaze la sfârșitul anului 2020 pentru a permite gazului de proveniență rusească importat prin TurkStream să ajungă în Serbia, iar la începutul acestui an au fost transportați primii metri cubi de gaz din Turkstream în Serbia.

"Construcția gazoductului Nis-Dimitrovgrad va crește semnificativ securitatea energetică nu numai a Serbiei, ci și a întregii regiuni", a declarat Zorana Mihajlovic, viceprim-ministru și ministru al Energiei din Serbia, citată de S&P Global Platts.

Grecia are deja un terminal de import GNL la Revithoussa, care a început operațiunile în 2000 și și-a extins capacitatea în 2018, dar Guvernul susține construcția unui nou terminal ca parte a eforturilor de a transforma Grecia într-un hub regional de gaze. Lansarea unității de stocare și regazificare plutitoare de 5,5 miliarde metri cubi/an este planificată pentru anul 2023.

Bulgaria construiește, la rândul său, un nou interconector cu Grecia, care va permite gazului azer, dar și GNL-ul din terminalele din Grecia, regazificat, să ajungă în Bulgaria și, apoi, în Serbia.

viewscnt
Afla mai multe despre
serbia
bulgaria
gazoduct
bei
ue
turk stream
gazprom