Ungaria a blocat active rusești în valoare de... 3.000 de euro

Ungaria a blocat active rusești în valoare de... 3.000 de euro
scris 19 sep 2022

UE a blocat active în valoare de 14,5 miliarde de euro ale unor personalități ruse în cadrul sancțiunilor adoptate ca răspuns la războiul din Ucraina, dar mai multe țări, printre care Ungaria, nu au contribuit la acest efort, a afirmat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, transmite AFP.

"Trebuie să facem o presiune foarte puternică" asupra Ungariei, deoarece "putem presupune că legăturile (sale) foarte strânse cu Rusia o împiedică să acționeze", a declarat Didier Reynders într-un interviu acordat postului de televiziune LCI.

FOTO Viktor Orban, implicat într-un incident - Un jurnalist l-a salvat când barca sa gonflabilă a început să piardă aer și era în pericol să se scufunde CITEȘTE ȘI FOTO Viktor Orban, implicat într-un incident - Un jurnalist l-a salvat când barca sa gonflabilă a început să piardă aer și era în pericol să se scufunde

Ungaria a blocat "cu puțin peste 3.000 de euro" active rusești, a precizat el.

Premierul naționalist Viktor Orban a întreținut în ultimii ani legături strânse cu președintele rus Vladmir Putin și această colaborare a fost menținută în ciuda invaziei ruse a Ucrainei, scrie Agerpres

Budapesta a anunțat astfel la sfârșitul lui august un acord cu gigantul rus Gazprom pentru a primi livrări suplimentare, într-un moment în care alte țări europene se confruntă cu o reducere bruscă a cantităților furnizate. Guvernul ungar cooperează și cu conglomeratul rus Rosatom pentru construcția a două noi reactoare nucleare.

FOTO ​Kremlinul îl laudă pe Vladimir Putin că și-a schimbat ceasul elvețian cu unul patriotic CITEȘTE ȘI FOTO ​Kremlinul îl laudă pe Vladimir Putin că și-a schimbat ceasul elvețian cu unul patriotic

Disputele dintre Bruxelles și Budapesta s-au înmulțit în ultimele luni. Comisia Europeană este îngrijorată în special de corupția care amenință corecta utilizare a fondurilor europene în țară. Ea a amenințat duminică că va priva Ungaria de 7,5 miliarde de euro finanțare dacă reformele promise de guvernul ungar nu vor fi implementate rapid.

Cele 14,5 miliarde de euro de active rusești blocate de Europa sunt "deja semnificative", dar, din această sumă, "90% sunt realizate de șase state membre", a explicat comisarul, recunoscând că mai este "mult de lucru cu alte (state) care fie nu au blocat nimic, fie nu au comunicat nimic".

FOTO Medvedev publică o hartă cu Ucraina dezmembrată: Cea mai mare parte trece la Rusia, iar restul la Polonia și România. Potrivit politicianului rus, harta a fost creată de „analiștii occidentali”. MAE acuză propagandă și dezinformare CITEȘTE ȘI FOTO Medvedev publică o hartă cu Ucraina dezmembrată: Cea mai mare parte trece la Rusia, iar restul la Polonia și România. Potrivit politicianului rus, harta a fost creată de „analiștii occidentali”. MAE acuză propagandă și dezinformare

Printre cele mai active șase țări, Franța a înghețat "cu puțin peste un miliard de euro" în active, iar Belgia 3,5 miliarde de euro. Printre elevii buni se numără și Germania, Luxemburgul, Irlanda și Austria, potrivit lui Didier Reynders.

"Continuăm să lucrăm pentru a cere tuturor statelor membre să pună în aplicare aceleași instrumente pentru a ajunge la active, nu doar la conturi bancare, iahturi, reședințe, ci la toate activele", a subliniat comisarul european, evocând dificultatea de a avea acces la criptomonede și opere de artă digitale.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
active rusia