Vinul de azi: Primitivo di Manduria Sessantanni 2016 - 99 puncte Luca Maroni

Vinul de azi: Primitivo di Manduria Sessantanni 2016 - 99 puncte Luca Maroni
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 9 oct 2020

Cantine San Marzano este unul dintre cei mai moderni și activi producători de vin din regiunea Manduria, Italia. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vinurile San Marzano, apreciate peste tot în lume, reflectă caracteristicile și tradițiile acestei zone de renume, însă în același timp prezintă și note clare de modern, eleganță și precizie. Recomandarea noastră de astăzi, Primitivo di Manduria Sessantanni 2016, este un vin excelent, bine echilibrat, realizat din struguri din vite de vie de aproape 100 de ani, cele mai vechi ale cramei. De o frumoasă culoare roșie-rubinie, vinul are un buchet ce aduce în prim plan arome de prune coapte, mure, gem de cireșe, urmate de note secundare de lemn dulce, lemn de santal, cardamom, piper și cacao. Așadar, un vin bogat și intens și pe palat, dar bine echilibrat și elegant. Se recomandă degustarea acestui vin la 16-18 grade Celsius, alături de carne la grătar, preparate cu carne, paște cu tot felul de sosuri, risotto etc.  

Premii vin: 

99 puncte Luca Maroni
Mundus Vini 2020 Summer Tasting - Medalie de Aur
Beliner Wein Trophy - Medalie de Argint

Vinul poate fi cumpărat de AICI.

Material în parteneriat cu Unvinpezi.ro 

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
unvinpezi
cel mai ieftin vin
pret vin
vin ieftin