Acțiunile europene au recuperat parțial din declinul abrupt înregistrat în prima parte a zilei, dar au închis "pe roșu" ședința de tranzacționare de vineri, urmând declinul burselor asiatice, după ce datele dezamăgitoare din China au reînnoit temerile legate de starea celei de-a doua mari economii a lumii și potențialele efecte ale disputei comerciale dintre Washington și Beijing.
Indicele pan-european Stoxx 600 a închis ședința în scădere cu 0,63%. Bursa de la Frankfurt a scăzut cu 0,54%, cea de la Paris a pierdut 0,88%, iar cea de la Londra a coborât cu 0,47%.
Indicele pan-european se îndreaptă spre cel mai slab trimestru din 2011 încoace, având un declin de 9,5% de la începutul lunii octombrie până în prezent.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Sectorul auto a avut, astăzi, cea mai slabă evoluție pe bursele europene, cu un declin de 1,3%. Înmatriculările de autoturisme din Europa au scăzut cu 8% în noiembrie, comparativ perioada echivalentă din 2017, potrivit datelor publicate astăzi, informația adăugându-se îngrijorărilor din piețele de capital.

Cele mai recente date sugerează că economia chineză va continua să încetinească în ultimul trimestru după ce, în iulie-septembrie, PIB-ul China a avut cel mai lent avans din 2009, de 6,5%.
Ritmul de creștere al vânzărilor de retail din China a încetinit în noimbrie, de la 8,6% la 8,1%, în timp ce analiștii intervievați de Bloomberg anticipau o creștere de 8,8% a acestui indicator. Evoluția din noiembrie a comerțului cu amănuntul marchează cea mai slabă evoluție lunară din 2003 încoace. Și producția industrială a evoluat sub așteptări, cu un ritm de creștere de doar 5,4%.
Și în Europa, datele publicate astăzi au fost pesimiste. Potrivit unui prime estimări, indicele privind intențiile de achiziții ale managerilor din zona euro, Composite Purchasing Managers (PMI), calculat de IHS Markit, a coborât în luna decembrie la minimul ultimilor 4 ani, ceea ce arată o încetinire a activității economice.

Indicele Shanghai Composite a închis ședința de astăzi în scădere cu 1,53%, indicele Hang Seng de la Hong Kong a coborât cu 1,6%, iar Nikkei 225 al bursei de la Tokyo a pierdut 2,02%.
În SUA, indicii S&P 500 și Nasdaq scad fiecare cu circa 1,6%. Acțiunile Johnson & Johnson scad cu circa 9% după ce un nou raport publicat de Reuters sugerează că producătorul ar fi știut de zeci de ani de prezența azbestului, cu potențial cancerigen, în pudra de talc.