Clasa de mijloc din țările dezvoltate se contractă, în condițiile în care creșterea salariilor nu ține pasul cu mărirea costurilor pentru locuințe, educație și asistență medicală, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Majoritatea oamenilor din cele 36 de state membre ale OCDE fac parte din clasa de mijloc, definită de organizație drept gospodării cu venituri cuprinse între 75% și 200% din medidia națională, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI "Alexa, lucrezi pentru SRI?" Angajați români ai centrului Amazon din Pipera ascultă înregistrările audio făcute de asistentul digital în locuințele clienților din întreaga lumeCu toate acestea, ponderea acestora s-a redus de la 64% în anii ’80 la 61% în prezent, în țările membre ale OCDE pentru care sunt disponibile date, potrivit unui raport al organizației, numit “Under Pressure: The Squeezed Middle Class” (Sub presiune: Clasa de mijloc strivită)
Clasa de mijloc a scăzut cu fiecare generație, 68% din generația baby-boomers - cei născuți în perioada 1942-1964 – aparținând clasei de mijloc când aveau 20 de ani, comparativ cu 60% în cazul generației millennials, care include persoane născute între anii 1983-2002.
OCDE atribuie declinul clasei de mijloc parțial stagnării câștigurilor, veniturile medii crescând cu o treime mai puțin comparativ cu venitul mediu al celor mai bogați 10% dintre oameni, în ultimii 30 de ani.
Costurile au urcat mai rapid decât inflația pentru piloni majori ai clasei de mijloc, cum sunt locuințele. Potrivit OCDE, costurile pentru locuințe au crescut în ultimele două decenii de trei ori mai rapid compaativ cu venitul mediu pe gospodărie. Gospodăriile din clasa de mijloc au cheltuit mai mult și pentru educație și sănătate.
În același timp, angajații se confruntă cu o nesiguranță mai mare a locurilor de muncă, agravată în ultimii ani de creșterea automatizării, despre care OCDE afirmă în prezent că pune în pericol unul din șase locuri de muncă din clasa de mijloc.
Peste 20% din gospodăriile din clasa de mijloc cheltuiesc mai mult decât câștigă, recurgând tot mai mult la datorii pentru a-și finanța stilul de viață.
”Astăzi, clasa de mijloc seamănă tot mai mult cu o barcă pe o mare agitată. Guvernele trebuie să asculte îngrijorările oamenilor și să protejeze și să promoveze standardele de viață ale clasei de mijloc”, a afirmat președintele OCDE, Angel Gurria, într-un comunicat.
Pentru a îmbunătăți situația clasei de mijloc, OCDE recomandă investiții în training, pentru creșterea potențialului de venituri și negocierea colectivă a salariilor.
OCDE mai sugerează transferul poverii fiscale de la veniturile obținute prin muncă la cele obținute din câștigurile de capital, proprietăți și moșteniri, în timp ce taxele pe venituri ar trebui să fie progresive.