India a sporit, în octombrie, importurile de aur, cantitățile crescând cu 60% față de perioada similară din 2022, astfel încât țara a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 31 de luni.
Importurile de aur ale Indiei au atins niveluri record, după ce scăderea prețurilor înaintea unor festivaluri importante i-a determinat pe bijutieri să sporească achizițiile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Importurile mai ridicate ale celui de-al doilea consumator mondial de lingouri ar putea sprijini prețurile de referință ale metalului galben, dar ar putea adânci deficitul comercial al Indiei și ar putea pune presiune pe moneda națională, arată Adevărul.
Luna trecută, India a importat 123 tone metrice de aur, comparativ cu 77 tone în octombrie 2022, informează sursele, în timp ce nivelul mediu lunar al importurilor în octombrie în ultimul deceniu a fost de aproximativ 66 tone.
Din punct de vedere al valorii, în octombrie importurile aproape s-au dublat, la 7,23 miliarde de dolari, de la 3,7 miliarde de dolari în perioada similară din 2022, adaugă sursele.
La începutul lunii octombrie, pe plan local prețurile au scăzut la cel mai redus nivel din ultimele șapte luni, bijutierii profitând de această oportunitate pentru a-și majora stocurile înaintea unor festivaluri importante, a declarat pentru Reuters un dealer din Mumbai.
"Bijutierii aveau stocuri scăzute și erau deciși să le majoreze, pe fondul reducerii prețurilor la începutul lunii octombrie", a spus el.

În India, să cumperi aur e de bun augur
India celebrează în octombrie festivalul hindus Diwali iar săptămâna trecută a fost sărbătorit festivalul hindus anual al luminii Diwali, la ambele evenimente achiziționarea de aur fiind considerată de bun augur.
Pe plan local, prețul aurului a atins în noiembrie nivelul record de 61.914 rupii per 10 grame, dar cererea a rămas robustă în timpul Diwali, susține Amit Modak, șeful bijuteriei PN Gadgil and Sons din orașul Pune. El a explicat că există o cerere ridicată pentru monede și lingouri, oamenii percepând aurul ca o investiție pe termen lung.
Este posibil ca importurile de aur ale Indiei în noiembrie să scadă la 80 tone, ceea ce ar fi totuși peste nivelul din noiembrie 2022 - 67 tone - ținând cont de majorarea cererii în apropiatul sezon al nunților, a declarat pentru Reuters un alt dealer.
Pe plan global, prețul mediu al aurului a fost de 1.976 dolari uncia în al doilea trimestru al anului, cu 6% mai mare decât în trimestrul al doilea al anului trecut și cu 4% peste recordul stabilit în trimestrul al treilea din 2020. Interesul pentru lingourile de aur a crescut luna trecută, după atacul Hamas asupra Israelului, care a inflamat tensiunile într-o regiune crucială pentru livrările mondiale de energie și a stimulat cererea pentru active de refugiu. Acest avans a dus prețul aurului mai aproape de recordul de 2.075 de dolari uncia atins în 2020.