Fotbalul va fi mai puțin arogant și mai primitor după pandemie, afirmă președintele FIFA

Fotbalul va fi mai puțin arogant și mai primitor după pandemie, afirmă președintele FIFA
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 apr 2020

Elvețianul Gianni Infantino, președintele FIFA, a asigurat joi ca fotbalul va ieși "complet diferit" din pandemia de coronavirus și a opinat că sportul rege va fi "mai puțin arogant și mai primitor" după criza cu care se confruntă în prezent întreaga planetă, informează EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Va sosi momentul să ne gândim la fotbal, iar atunci când va veni, vom sărbători împreună sfârșitul unui coșmar. Fotbalul după coronavirus va fi complet diferit, mai social și solidar, legat de realitățile teritoriale, dar în același timp mai global, mai puțin arogant și mai primitor", a scris Infantino într-o scrisoare publicată de mass-media italiană, scrie Agerpres.

CEC Bank afișează situația taxelor și impozitelor datorate în aplicația de telefon CITEȘTE ȘI CEC Bank afișează situația taxelor și impozitelor datorate în aplicația de telefon

"Singurul lucru care nu se va schimba va fi bucuria pentru un gol, îmbrățișarea pentru a împărtăși o bucurie. Vom fi mai buni, mai umani, mai atenți la adevăratele valori. Italia va ieși din astă încercare, deoarece în momentele cele mai dificile, a știut să dea ceea ce are mai bun. Sunt alături de voi, dragi prieteni", a adăugat responsabilul fotbalului mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
gianni infantino
fifa
fotbal