TABEL Noi hoteluri în București. Veniturile hotelierilor din capitala României au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est anul trecut

Piața hotelieră din București a înregistrat cea mai bună performanță din Europa Centrală și de Est (CEE-6) în 2025, cu o creștere anuală a venitului mediu pe cameră disponibilă (RevPAR) de 12%, față de 9,1% în Varșovia sau 8,3% în Praga.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
TABEL Noi hoteluri în București. Veniturile hotelierilor din capitala României au înregistrat cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Est anul trecut

La nivelul regiunii CEE-6 (București, Varșovia, Praga, Budapesta, Bratislava și Sofia), RevPAR a crescut în medie cu 8,9% în 2025, susținut de majorarea tarifului mediu zilnic (ADR) cu 4,6% și de avansul gradului de ocupare cu 2,7 puncte procentuale.

România și Bulgaria s-au remarcat prin creșteri de două cifre, Bucureștiul situându-se în topul capitalelor din regiune din perspectiva dinamicii performanței hoteliere.

FOTO AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Compania aeriană fondată de frații Pandel atrage trei investitori CITEȘTE ȘI FOTO AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Compania aeriană fondată de frații Pandel atrage trei investitori

Mai mult decât atât, în 2025, Bucureștiul s-a clasat pe locul al treilea în regiune din punct de vedere al valorii nominale a ADR și RevPAR, după Praga și Budapesta, și pe locul al patrulea în ceea ce privește gradul de ocupare.

Comparativ cu anul 2019, nivelul pre-pandemic, venitul pe cameră disponibilă din Capitală este cu aproximativ 26% mai ridicat, în timp ce tariful mediu a depășit nivelul anterior pandemiei cu peste 27%. Gradul de ocupare rămâne ușor sub nivelul din 2019, dar diferența s-a redus la aproximativ 1%.

Creșterea performanței din 2025 a fost determinată în principal de majorarea tarifului mediu cu 6,8%, concomitent cu o creștere de aproximativ 5% a gradului de ocupare, susținută de cererea turistică internă și de revenirea graduală a segmentului de business și evenimente.

Spre comparație, o cameră de hotel din București a putut fi închiriată în medie cu aproape aproape 110 euro, față de 125 euro în Praga unde se înregistrează aproape 125 euro, și puțin peste 100 în Varșovia.

BCR, profit în scădere în primul trimestru CITEȘTE ȘI BCR, profit în scădere în primul trimestru

 „Bucureștiul continuă să se remarce ca una dintre cele mai dinamice piețe hoteliere din Europa Centrală și de Est, cu un nivel al RevPAR-ului cu peste 26% mai mare decât înainte de pandemie și cu o cerere turistică în creștere. Deși incertitudinile politice și macroeconomice influențează în continuare sentimentul investițional, vedem un interes constant din partea capitalului privat și premise solide pentru menținerea performanței pieței pe termen mediu”, spune Alina Cazachevici MRICS, Partener, Head of Valuation & Advisory, Hospitality & Alternatives, CEE/SEE la Cushman & Wakefield.

Performanța pieței încurajează investițiile în noi unități hoteliere, astfel că până în 2028 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 2.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la midscale la luxury. Aceasta reprezintă o creștere cu circa 17% față de nivelul înregistrat în prezent.

Hyatt Place & Hyatt House (270 de camere), Swissotel Bucharest (200 de camere), Promenada Mall Hotel (200 de camera), Novotel Living Bucharest Baneasa (150 de camere) sunt printre investițiile anunțate pentru următorii 3 ani în București.

Wizz Air testează internet la bord, dar avertizează că investițiile trebuie să rămână compatibile cu modelul low-cost CITEȘTE ȘI Wizz Air testează internet la bord, dar avertizează că investițiile trebuie să rămână compatibile cu modelul low-cost

Pentru acest an sunt programate două deschideri importante - Mercure Bucharest Cantemir (deja operațional) și Hilton Garden Inn Militari - care în total însumează 165 de camere.

În 2025, cel mai important hotel inaugurat a fost Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest de 5 stele din centrul orașului, unde se înregistrează cele mai mari prețuri din Capitală, niveluri care au contribuit la creșterea prețului mediu la care a fost închiriată o cameră de hotel (ADR) și implicit a venitului pe cameră disponibilă (RevPAR) din București.

Pe segmentul investițional, piața hotelieră din București a atras în 2025 un volum de tranzacții de aproximativ 46 milioane de euro, în creștere cu circa 180% față de anul anterior. Tranzacțiile au vizat active din segmentele upper midscale, midscale și upscale, reflectând interesul investitorilor pentru proprietăți cu potențial de repoziționare și îmbunătățire a performanței operaționale.

La nivel regional, investițiile hoteliere din CEE au crescut semnificativ în 2025, cu un avans de 170% față de 2024, impulsionate în special de tranzacțiile din Cehia și Ungaria. Activele din zona upper upscale și upscale au concentrat cea mai mare parte a volumelor tranzacționate, iar randamentele prime din piețe precum Praga, Budapesta și București au înregistrat o ușoară comprimare.

Pe parcursul anului 2025, randamentele prime din piețele hoteliere din Praga, Budapesta și București au înregistrat o ușoară comprimare. Piața hotelieră din celelalte capitale CEE-6 (Varșovia, Bratislava, Sofia) a rămas relativ stabilă, deși activele prime din locații de top au beneficiat de o anumită reducere a randamentelor. Factori precum stabilizarea inflației, îmbunătățirea accesului la finanțare și creșterea intrărilor de capital sugerează potențialul unei comprimări suplimentare a randamentelor, pe parcursul anului 2026.

Cele mai importante deschideri hoteliere din București

Hotel

Camere

An deschidere

Dezvoltator

Mercure Bucharest Cantemir

40

2026

Star Priority Holding

Novotel Living Bucharest Baneasa

150

2027

Erbasu Group

Hilton Garden Inn Militari

125

2026

Envogue Residence

Swissotel Bucharest

200

2026 / 2027

Niro Group

Mondrian Bucharest Hotel

103

2027

One United

Promenada Mall Hotel

200

2027

NEPI Rockcastle

The Julius Bucharest

158

2027

Julius Meinl

Hyatt Place & Hyatt House

270

2028

Nusco Group

The Hoxton – One Downtown Hotel and Apartments

130

2028

One United

Radisson Red by Hagag

104

2027 / 2028

Hagag Europe

Sursa: Cushman & Wakefield Echinox Research

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2380 +0.0027+0.05 %
1 USD4.5124 -0.0070-0.15 %
1 GBP6.0600 -0.0046-0.08 %
1 CHF5.6891 +0.0078+0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite