

CFR Călători a anunțar că circulația a 20 de trenuri este suspendată din cauza ninsorilor și a viscolului, precizând că se intervine pentru eliberarea căii ferate.
Poliția anunță că a fost oprită circulația pe diferite tronsoane din autostrăzile A0, A1, A3 și A7. Pe A2, București-Constanța, se circulă, mai puțin vehiculele de peste 7,5 tone.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că mai multe curse aeriene au fost anulate miercuri dimineața din cauza ninsorii abundente și a viscolului puternic, iar cinci aeronave au fost deviate pe alte aeroporturi.
Valentin-Florin Ciocan, Președinte, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), va participa la Profit Health.forum - Ediția a XVII-a, programat să fie organizat pe 18 martie.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) estimează pentru anul acesta reducerea cu peste 61 milioane lei a cheltuielilor de personal, în urma tăierii salariilor și diminuării numărului de posturi.
România a fost și anul trecut cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, ca și în 2024, când a depășit pentru prima dată în istorie Olanda în ceea ce privește extracțiile raportate în terajouli (TJ) pe baza Puterii Calorice Superioare (PCS). Producția din România a fost în 2025 de aproape 357,5 mii TJ, în timp ce cea din Olanda de 315 mii TJ, arată date analizate de Profit.ro.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) vrea să elimine limita maximă de 2.000 de euro pe lună aplicată costurilor suportate de statul român cu cazarea personalului militar care reprezintă Statul Major al Apărării la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE).
Săptămâna trecută, judecătorii CCR au amânat o decizie privind legea privind pensiile speciale pentru 18 februarie.
A fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru cod roșu de ninsori abundente în București.
Marii furnizori se luptă pe un buget de peste 113 milioane lei. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explică faptul că România a ajuns la o datorie publică de peste 60% din PIB - depășire de prag anunțată în premieră de Profit.ro - din cauza faptului că, mulți ani, statul a cheltuit mai mult decât a încasat.
Autoritățile nu exclud o posibilă creștere a gradului de alertă meteo în capitală, transmite directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.
Bucureștiul traversează la acest moment, probabil, cel mai sever episod al acestei ierni, afirmă directoarea de prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie.
Premierul Ilie Bolojan transmite că este anormal ca taxele locale să fie folosite pentru cheltuielile de personal exagerate și nu pentru co-finanțarea investițiilor din localitate.
Premierul Bolojan arată că pentru politicienii care îl critică este ușor să pună etichete, dar aceștia nu au avut curajul să-și asume responsabilitatea rezolvării problemele țării - care nu pot fi rezolvate pe Facebook sau TikTok. Liderul PNL afirmă că nu va fi populist, ca alți lideri, care agrează anumite măsuri în coailițe, iar în public spun altceva.
Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) însumau 201,6 miliarde lei la sfârșitul lunii decembrie 2025, în creștere cu 34% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2024, conform datelor statistice ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Consiliul Fiscal va avea atribuții mai ample în a supraveghea politicile fiscale ale Guvernului și prognozele macroeconomice pe care acestea se bazează, prevede un proiect de lege analizat de Profit.ro, care transpune cu o întârziere de câteva luni modificarea unor regulamente europene.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2391 | +0.0052 | +0.10 % |
| 1 USD | 4.5710 | +0.0126 | +0.28 % |
| 1 GBP | 6.0505 | +0.0127 | +0.21 % |
| 1 CHF | 5.6731 | -0.0073 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro