Delgaz Grid caută asigurător RCA și CASCO. Buget - peste 44 milioane lei

Delgaz Grid caută asigurător RCA și CASCO. Buget - peste 44 milioane lei
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 21 feb 2024

Delgaz Grid, compania de distribuție a E.ON România, a lansat o licitație pentru achiziționarea de servicii de asigurare RCA și CASCO a parcului auto, contractul fiind estimat la 44,1 milioane de lei pentru o perioadă de 4 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Potrivit caietului de sarcini, compania urmărește achizționarea a 11.250 de polițe RCA și 10.000 de polițe 10.000.

Suma bugetată pentru polițele RCA a fost stabilită la 22,079 milioane de lei, iar pentru asigurările CASCO - 22 milioane de lei.

DOCUMENT La cât a fost evaluat patrimoniul Euroins, fost lider al pieței RCA. Datoriile - prezentate ca însumând 5 miliarde de lei CITEȘTE ȘI DOCUMENT La cât a fost evaluat patrimoniul Euroins, fost lider al pieței RCA. Datoriile - prezentate ca însumând 5 miliarde de lei

"Entitatea contractantă dorește încheierea unui acord cadru fara limitarea participarii. Reluarea competiției se va realiza anual în funcție de necesități", se menționează în anunțul de participare.

Ofertele vor fi deschise în a doua parte a lunii martie.

Mai multe detalii AICI.

Poșta Română confirmă Profit.ro - Brokerul de asigurări intră în faliment CITEȘTE ȘI Poșta Română confirmă Profit.ro - Brokerul de asigurări intră în faliment

Delgaz Grid a încheiat anul 2022 cu pierderi de peste 125 milioane lei, la o cifră de afaceri de aproape 1,73 miliarde lei.

Compania deține monopolul zonal al distribuției de energie electrică în regiunea Moldovei, unde operează o rețea de peste 80.000 de kilometri. De asemenea, operează rețelele locale de distribuție a gazelor naturale din județele din nordul țării (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău), lungimea totală a acestora fiind de peste 20.000 de kilometri.

Delgaz Grid este controlată de gigantul energetic german E.ON, prin firma locală E.ON România SRL, cu 56,4853% din capital. Ceilalți acționari sunt Ministerul Energiei (13,5147%), asset-managerul Allianz Infrastructure Luxembourg (28,7708%) și asigurătorul Allianz Țiriac Asigurări (1,2292%).

viewscnt
Afla mai multe despre
delgaz
rca
casco
licitatie