BCR vede o încetinire puternică a comerțului în acest an. În iulie, vânzările ar putea crește accelerat, anticipând majorarea TVA din august

Economie   
BCR vede o încetinire puternică a comerțului în acest an. În iulie, vânzările ar putea crește accelerat, anticipând majorarea TVA din august

Vânzările cu amănuntul au scăzut în termeni lunari și au încetinit în termeni anuali în mai. BCR se așteaptă la o încetinire puternică a comerțului retail în acest an, pe fondul încetinirii dinamicii salariale, a creșterii șomajului, precum și a pesimismului consumatorilor. Creșterea taxelor pe consum nu ajută, de asemenea, la dinamica vânzărilor – aceasta ar putea crește însă accelerat în iulie, în condițiile în care consumatorii vor face stocuri înainte de creșterea TVA din august.

Dinamica anuală a vânzărilor cu amănuntul a continuat să încetinească, de la 2,8% în aprilie, la 2,7% în mai, mai ales pe fondul scăderii vânzărilor de alimente, cu 1% în termeni anuali. Vânzările de mărfuri nealimentare au crescut cu 7,7% față de mai 2024, în timp ce vânzările de carburanți au crescut cu 1,2%.

Urmărește-ne și pe Google News

În termeni lunari, vânzările au scăzut cu 0,5% față de aprilie, pe fondul scăderii vânzărilor de mărfuri nealimentare cu -0,2%, a carburanților cu -1,1%, în timp ce vânzările de alimente au crescut cu 0,5%.

BCR estimează că dinamica comerțului se va reduce de la 8,6% în 2024, la 2,3% în 2025.

„Consumul privat este presat de consolidarea fiscală și de creșterea mai lentă a salariilor reale. Rezervele de economii ale gospodăriilor ar trebui să atenueze parțial aceste riscuri”, arată analistul BCR Eugen Sinca.

De la 1 august vor fi majorate cotele taxei pe valoarea adăugată. Astfel cota TVA standard crește la 21% (+2 puncte procentuale), cota redusă urcă la 11% (+2 puncte procentuale pentru alimente, medicamente, apă și +6 puncte procentuale pentru cărți, servicii culturale, energie termică), ceea ce „ar putea duce la stocarea anticipată a anumitor articole și la o creștere temporară a vânzărilor cu amănuntul în iulie”, notează analiza BCR.

Sondajele de opinie în rândul consumatorilor arată de asemenea mai mult pesimism, cu indicele de încredere la cel mai redus nivel de după martie 2023, pe fondul deteriorării situației financiare, deteriorării așteptărilor pentru următorul an, precum și a scăderii intenției de a face achiziții majore.

Totodată, managerii firmelor din sectorul retail ai raportat o deteriorare a situației lor.

„Piața muncii slăbește treptat”, arată Sinca.

El subliniază creșterea ratei șomajului la 5,9% în perioada ianuarie-mai, comparativ cu 5,5% pentru întregul an 2024. Totodată, economia a creat 27.400 de locuri de muncă în perioada ianuarie-aprilie 2025 (creștere netă) față de 41.300 în perioada ianuarie-aprilie 2024.

Dinamica reală a salariilor s-a înjumătățit la 3,2% în aprilie anul curent, față de anul precenent în aprilie, în condițiile în care inflația se menține persistentă.

Totodată, creditul de consum încetinește în ultimele luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
comert
vanzari cu amanuntul
retail
consum populatie