Parlamentarii din Comisiile reunite pentru buget-finanțe au aprobat, duminică, în unanimitate, bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pe anul 2016, în scădere cu aproape 65% față de execuția anului anterior. Membrii comisiilor au solicitat ca reprezentanții ministerului să trateze prioritar problema defrișărilor ilegale prin Garda Forestieră care este în curs de organizare.
Bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor va scădea, în 2016, cu 64,62%, până la 759,9 milioane de lei, față de execuția preliminată din anul anterior, de 2,13 miliarde de lei, se arată în proiectul de buget, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Această diminuare este cauzată de faptul că Autoritatea de Management POS Mediu a fost transferată, în cursul acestui an, de la Ministerul Mediului la Ministerul Fondurilor Europene, conform MFP.
Potrivit datelor oficiale, pentru anul viitor sunt prevăzute cheltuieli curente în valoare de 618,87 milioane de lei, din care 184,14 milioane de lei pentru cheltuieli de personal (+23,98% față de 2015), iar 11,9 milioane de lei pentru bunuri și servicii, în scădere cu 8,84% comparativ cu anul care tocmai se încheie.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Prioritățile strategice ale Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor incluse în proiectul de buget se referă, printre altele, la îmbunătățirea infrastructurii de mediu și reducerea decalajului existent față de alte state membre ale UE, conservarea biodiversității, reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului, promovarea producției de energie din surse alternative, regenerabile și nepoluante. Sunt prevăzute, de asemenea, creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene și pregătirea Cadrului financiar multianual 2016-2020, asigurarea unui management durabil al apelor, inclusiv prevenirea riscului și diminuarea efectelor calamităților naturale pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, respectiv asigurarea unui management durabil al pădurilor și al faunei cinegetice.
Sursele de finanțare și ponderea fiecărei surse în totalul finanțării Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sunt structurate astfel: 92,66% din bugetul de stat, 0,79% din fonduri externe nerambursabile și 6,55% venituri proprii.
Sursa: Agerpres