Vicepremierul Vasile Dîncu spune că dezvoltarea României stă pe umerii oamenilor de afaceri și că, de cele mai multe ori, aceștia sunt încurcați, nu sprijiniți de stat în a face business.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Dezvoltarea României stă pe umerii oamenilor de afaceri. Ea este sarcina oamenilor de afaceri. De foarte multe ori, oamenii de afaceri sunt mai degrabă încurcați decât sprijiniți pentru a face business în România. Se întâmplă în funcție de perioadele electorale, politice”, a declarat Vasile Dîncu, vineri, la o dezbatere, conform news.ro.
El a amintit de o cercetare pe care a făcut-o în 1991, când a testat atitudinea românilor față de oamenii de afaceri, precizând că viziunea negativă pe care o aveau oamenii atunci nu s-a schimbat.
"Am avut o surpriză neplacută, în acel moment, să observ că 80% dintre români considerau că patronii, noul antreprenoriat, s-au format pe baze ilegale, prin noroc, nepotism și corupție. O viziune negativă legată de acumularea de capital și de business, în general. Dar atunci eram foarte aproape de comunism, credeam că se va schimba această atitudine. Din nefericire, acum, după 25 de ani, nu s-a schimbat atitudinea oamenilor simpli față de antreprenoriat în general. Acum, aproape 90% dintre oameni au această părere”, a spus oficialul”, a precizat Dîncu, citat de news.ro.