Anunțurile de angajare vor fi mult mai clare de acum încolo, cel puțin în ceea ce privește salariul, care va fi scris negru pe alb. Uniunea Europeană le cere angajatorilor români să scoată banii la vedere și să renunțe la formulările vagi.
Companiile au la dispoziție doi ani să pună în ordine grila salarială pentru a se adapta legislației. Lucrurile au început deja să se miște. Pe una dintre cele mai cunoscute platforme de recrutare din România, peste 40% din anunțuri au acum salariul afișat, arată Observator News.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Din cele peste 25.000 de oferte de pe o platformă de recrutare, aproape o treime mizează pe transparență. Cele mai multe joburi cu salariul afișat sunt în domenii precum HoReCa, turism sau transporturi. "Pe lângă acestea, transparentizarea salariilor își face loc și în domenii în continuă dezvoltare în țara noastră, precum IT, PR sau call-center. Astfel, salariul la vedere va deveni un criteriu de departajare încă din anunțul de angajare", arată Observator.
Andreea lucrează la o agenție de turism și crede că ideea e un punct onest de plecare în orice carieră. "În cadrul companiei noastre, complexitatea salariului diferă în funcție de performanțele angajatului. Cred că este foarte bine că este afișat cel puțin salariul de bază".
În pandemie, salariul afișat a făcut diferența într-o perioadă în care tot mai puțini candidați căutau un job în turism. "Este o decizie care ușurează fluxul de recrutare. Am avut mai multe interviuri și posturile pentru care căutam angajați s-au și ocupat majoritatea", explică Cosmin Vasile, PR-ul unei agenții de turism.
Legislația europeană îi va constrânge pe toți angajatorii să facă publice, la cerere, salariile din companii, în funcție de numărul de angajați. Codul Muncii din România încurajează însă confidențialitatea salariului.
CITEȘTE ȘI Circa 600.000 de greci vor avea salariul minim majorat de luna viitoare. Obiectivul este să ajungă la aproape 1.000 euro Unde vor mai exista rețineri
"Companiile vor trebui să se asigure că au criterii extrem de obiective în baza cărora stabilesc nivelul salarial. În momentul în care anunțul de angajare trebuie să spună salariul, atunci automat angajatorii trebuie să aibă ordine în ograda proprie, pentru că și angajații firmei vor vedea că pentru noii colegi se oferă între atât și atât", potrivit Oanei Datki, specialist în HR.
Reprezentanții platformelor de recrutare se așteaptă ca numărul joburilor cu salariul la vedere să crească. "Cel mai probabil creșterea exponențială o vom vedea în momentul în care ne apropiem de termenul de grație dat de Comisia Europeană", spune Ana Călugăru, director de comunicare în cadrul unei platforme de recrutare.
Acolo unde vor exista rețineri mai mari sunt joburile de super specialist sau de manager, unde într-adevăr discreția salarială este încă un element destul de important. Legislația europeană prevede și egalitatea salarială între sexe, astfel că bărbații și femeile, aflați pe aceleași poziții la angajare, vor câștiga la fel.