„Conform datelor statistice înregistrate la sfârșitul anului 2024, Republica Populară Chineză a fost al doilea partener comercial al României dintre statele non-membre ale Uniunii Europene, după Turcia, cu un volum al schimburilor bilaterale de aproape 9,3 miliarde dolari. Totodată, China a fost principalul furnizor de bunuri pentru România dintre statele din afara UE, cu un volum de 8,5 miliarde dolari. Această situație s-a menținut și în primele trei luni ale anului 2025 (date disponibile), cu un comerț bilateral de 2,4 miliarde dolari, dintre care importurile din Republica Populară Chineză au însumat 2,2 miliarde dolari. Totuși, balanța comercială consemnează un deficit pentru România de peste 7,7 miliarde dolari în 2024 și de 2,1 miliarde dolari în trimestrul I al anului 2025”, a spus Iuliu Stocklosa, la Forumul de promovare și schimb comercial China – România, organizat de Ambasada Republicii Populare Chineze în România.

El a menționat că aceste cifre subliniază necesitatea asigurării unei creșteri a exporturilor românești într-un ritm mai rapid decât cel al importurilor, precum și a unor relații economice mai echilibrate și diversificate.
„Companiile românești trebuie să devină mai active în accesarea pieței chineze, iar noi suntem convinși că economia țării noastre are capacitatea de a furniza produse și servicii care să răspundă cerințelor partenerilor chinezi. Până în aprilie 2025, peste 14.000 de companii cu participare de capital chinez au activat în România, reprezentând aproximativ 5% din totalul companiilor cu capital străin din țară, cu un capital social subscris de aproximativ 491 milioane dolari. Aceste date sunt încurajatoare și suntem încrezători că ele pot crește prin consolidarea cooperării bilaterale. Considerăm că evenimentele precum cel de astăzi sunt esențiale. Ele reflectă nu doar deschiderea reciprocă a comunităților noastre de afaceri, ci contribuie și la construirea încrederii și la o mai bună înțelegere a piețelor noastre”, a afirmat președintele CCIB.

La rândul său, directorul general al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Sorin Toader, a subliniat că dezechilibrul balanței comerciale, la care am asistat în ultima perioadă, respectiv de 7,7 miliarde dolari în anul anterior, iar în primele șase luni ale acestui an de 4,3 miliarde de dolari, reprezintă o preocupare majoră a părții române, scrie Agerpres.
„Considerăm că înființarea Grupului de Lucru Româno – Chinez pentru promovarea comerțului bilateral nerestricționat poate juca un rol important în atingerea acestui obiectiv și precum și a unui echilibru dinamic între volumul exportului și cel al importurilor”, a adăugat Sorin Toader.
La evenimentul de promovare a schimburilor comerciale China – România au mai au participat ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Chen Feng și Li Na, director general adjunct al Departamentului de Comerț Exterior al Ministerului Comerțului al Republicii Populare Chineze.