Debitul fluviului Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 2.150 metri cubi pe secundă (mc/s), situându-se mult sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s), arată prognoza realizată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 23 iulie 2022.
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în general în scădere, exceptând prima zi ale intervalului de prognoză, când vor fi în ușoară creștere pe sectorul Zimnicea - Giurgiu.
Pentru râurile din țară, prognoza de specialitate arată că, în perioada 17 - 23 iulie 2022, debitele medii zilnice vor fi relativ staționare.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
"Pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creșteri izolate de niveluri și debite, pe unele râuri din zona de munte, ca urmare a precipitațiilor slabe cantitativ, sub formă de aversă, prognozate", avertizează hidrologii, citatați de Agerpres.
Potrivit prognozei lunare emise de hidrologi, în luna iulie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe cursul superior al Jiului și pe râurile din bazinul superior și mijlociu al Ialomiței și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mică, Târnava Mare, Călmățui, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Moldova, Jijia, pe cursul superior al Mureșului, pe cursul Siretului, pe cursul mijlociu și inferior al Prutului și pe râurile din Dobrogea.
În această lună sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe unele râuri din zonele de deal și munte și creșteri mai însemnate de niveluri și debite, cu depășirea Cotelor de Apărare pe unele râuri, îndeosebi din jumătatea de nord a țării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă și cu caracter torențial, specifice acestei luni.
În ceea ce privește fluviul Dunărea, hidrologii au prognozat pentru luna iulie un debit maxim de 3.500 mc/s, iar cel minim de 2.500 mc/s, în timp ce media lunii este de 5.350 mc/s.