Parlamentul din Peru a decis prin vot declanșarea procedurii de destituire a președintelui Martin Vizcarra în urma căreia acesta ar putea fi înlăturat înlăturat din funcție pe motiv de "incompetență morală".
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Vizcarra este suspectat că le-a cerut consilierilor săi să mintă într-o anchetă parlamentară, potrivit Agerpres.ro. Cazul are în prim-plan un contract controversat cu un cântăreț în valoare de 50.000 de dolari.
CITEȘTE ȘI Prințul Harry și Meghan au rambursat banii folosiți pentru renovarea reședinței lor de pe domeniul WindsorPreședintele a replicat susținând că este vorba de "o conspirație împotriva democrației".
Vizcarra l-a înlocuit pe prim-ministru și mai mulți alți miniștri la jumătatea lunii iulie, după ce numărul mare de cazuri de COVID-19 și criza economică i-au afectat popularitatea. PIB-ul statului Peru a scăzut cu 30% în al doilea trimestru al anului 2020.