Speranța de viață la nivel global a crescut cu 5 ani și jumătate în intervalul 2000-2016, a precizat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), subliniind că discrepanțele dinte țările cu venituri mari și cele sărace persistă, potrivit AFP.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În timp ce speranța de viață pentru o persoană născută în 2000 era de 66,5 ani, o persoană care a venit pe lume în 2016 poate spera să trăiască până la vârsta de 72 de ani, precizează OMS cu ocazia publicării statisticilor mondiale din domeniul sănătății, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Codul de conduită scris de Tudorel Toader, aprobat de Guvern: Miniștrii trebuie să aibă ținută decentă, să nu utilizeze expresii jignitoare, exprimă doar poziția oficială și nu pot face reclamăÎn statele cu venituri mici, speranța de viață este mai mică cu 18,1 ani în comparație cu cea din statele cu venituri mari.