Fiscul a găsit nereguli la românii cu venituri mari și le-a impus plăți de 540 milioane lei. Cele mai mari trei cazuri trec fiecare de 20 de milioane de lei

ANAF a stabilit creanțe fiscale suplimentare de 540,24 milioane de lei în urma a 1.102 controale fiscale la persoane fizice care nu au putut justifica proveniența unor venituri și fonduri utilizate. Fiscul a dispus și măsuri asigurătorii de 123,51 milioane lei. De menționat, în cazul în care persoanele fizice nu pot justifica anumite venituri, acestea sunt impuse cu impozit de 70%.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Fiscul a găsit nereguli la românii cu venituri mari și le-a impus plăți de 540 milioane lei. Cele mai mari trei cazuri trec fiecare de 20 de milioane de lei

Aceste rezultate reflectă cea mai amplă acțiune din ultimii ani care a vizat verificarea situației fiscale a persoanelor fizice care nu au putut demonstra proveniența unor venituri, fonduri sau disponibilități financiare utilizate pentru achiziții, investiții sau depuneri bancare, arată ANAF într-un comunicat.

Grevă de avertisment la Vamă - Angajații vor opri activitatea două ore și amenință cu greva generală CITEȘTE ȘI Grevă de avertisment la Vamă - Angajații vor opri activitatea două ore și amenință cu greva generală

Principalele constatări ale inspectorilor, în urma acțiunilor de control din ultimul an, au avut la bază nejustificarea surselor de fonduri utilizate de persoanele fizice pentru:

  • depuneri de numerar în conturile bancare personale și/sau ale societăților la care acestea dețin participații;
  • utilizarea de fonduri în numerar pentru achiziția de bunuri mobile și imobile;
  • creditări acordate societăților;
  • majorări de capital social;
  • dețineri de numerar în țară și în străinătate la începutul perioadei verificate;
  • surse de fonduri pretins obținute în străinătate, care nu au putut fi probate în urma schimbului de informații cu autoritățile fiscale din state terțe.
Restaurantele și hotelurile vor avea drept de preempțiune, la licitație publică, pentru locurile de parcare din apropiere. Va fi eliminată posibilitatea atribuirii directe de către primării CITEȘTE ȘI Restaurantele și hotelurile vor avea drept de preempțiune, la licitație publică, pentru locurile de parcare din apropiere. Va fi eliminată posibilitatea atribuirii directe de către primării

„Aceste rezultate reconfirmă că mecanismele de analiză de risc și verificare fiscală susținute prin utilizarea instrumentelor digitale produc efecte concrete și contribuie la protejarea veniturilor bugetare. Un sistem fiscal modern și credibil presupune reguli aplicate uniform, transparență și capacitatea statului de a verifica situațiile în care există diferențe semnificative între veniturile declarate și patrimoniul sau fluxurile financiare ale unei persoane", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

În numeroase cazuri, persoanele verificate au susținut că sumele utilizate proveneau din fonduri deținute în numerar, din venituri realizate în străinătate sau din sume primite de la alte persoane fizice. Verificările efectuate au arătat însă că aceste explicații nu au putut fi susținute prin documente și mijloace de probă care să demonstreze valoarea sumelor, momentul obținerii acestora și existența lor efectivă în perioada verificată.

De asemenea, în urma analizelor efectuate la nivelul ANAF, s-a constatat în anumite situații lipsa trasabilității fondurilor declarate. Pe de o parte, persoanele indicate ca sursă a sumelor nu dispuneau de capacitatea financiară necesară pentru acordarea acestora, iar pe de altă parte nu existau documente care să confirme proveniența și circuitul banilor. Aceste constatări au condus la stabilirea situației fiscale reale și la calcularea obligațiilor fiscale suplimentare datorate bugetului de stat.

România s-a opus fără succes. UE va restrânge importurile pentru care taxa pe carbon poate fi suspendată. Ce bunuri pot fi afectate CITEȘTE ȘI România s-a opus fără succes. UE va restrânge importurile pentru care taxa pe carbon poate fi suspendată. Ce bunuri pot fi afectate

În paralel cu identificarea veniturilor fără sursă justificată, inspectorii ANAF au stabilit și venituri suplimentare cu sursă identificată, rezultate din nedeclararea unor categorii de venituri precum:

  • venituri din cedarea folosinței bunurilor;
  • venituri din activități independente;
  • câștiguri din transferul titlurilor de valoare;
  • venituri obținute din străinătate;
  • alte venituri supuse obligațiilor fiscale.

Cele mai mari trei creanțe fiscale totale stabilite suplimentar în perioada iulie 2025 – mai 2026 au fost:

  • 23.075.130 lei – DGRFP Ploiești – AJFP Prahova
  • 22.538.669 lei – DGRFP București – Serviciul Verificări Fiscale
  • 21.580.410 lei – DGRFP București – Serviciul Verificări Fiscale
Antifrauda a intrat peste casele de schimb valutar cu un proiect-pilot de control. Nereguli la peste 85% dintre operatorii verificați CITEȘTE ȘI Antifrauda a intrat peste casele de schimb valutar cu un proiect-pilot de control. Nereguli la peste 85% dintre operatorii verificați

Doar în luna mai 2026, ANAF a stabilit suplimentar creanțe fiscale totale în valoare de 54.636.713 de lei, prin emiterea a 56 de decizii de impunere. Cele mai mari trei creanțe fiscale totale stabilite suplimentar în luna mai 2026 au fost:

  • 10.978.817 lei – DGRFP Iași – Serviciul Verificări Fiscale;
  • 5.847.184 lei – DGRFP Brașov – AJFP Alba;
  • 3.950.297 lei – DGRFP Craiova – AJFP Gorj.

Agenția Națională de Administrare Fiscală subliniază importanța respectării legistației fiscale și a obligațiilor declarative ale persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit, și reafirmă preocuparea pentru conformarea voluntară a contribuabililor. În acest sens recomandă acestora să răspundă notificărilor de conformare transmise în scopul clarificării situației fiscale, pentru a evita situațiile de verificare a contribuabililor ce nu prezintă risc fiscal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2353 -0.0037-0.07 %
1 USD4.5194 -0.0228-0.50 %
1 GBP6.0646 -0.0068-0.11 %
1 CHF5.6813 +0.0019+0.03 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite