Procedura rămâne, însă, deschisă și evoluția depinde de ce va face România în continuare în privința finanțelor și a deficitelor.
"Ținta aprobată prin bugetul anului 2025 era 7%, ținta stabilită prin decizia Consiliului (EcoFin, n.r.) din iulie era de 7,7%. Practic scenariul de la care noi am plecat, a fost de la 7,7% la 8,4%. Imediat după publicarea rectificării, în zilele următoare vom intraa din nou în discuții cu Comisia Europeană, pentru a vedea care sunt chestiunile de reglat înaintea Consiliului din 10 octombrie", a spus Nazare într-o conferință de presă organizată după ședința de Guvern în care a fost aprobată rectificarea bugetară.
Guvernul a adoptat astăzi o ordonanță de rectificare bugetară, care urcă deficitul la 8,4%, 159 miliarde de lei. Premierul Ilie Bolojan a anunțat anterior că noua țintă de deficit a fost agreată cu Comisia Europeană.

"Nu cred că mai poate fi vorba în contextul actual, după adoptarea pachetului 1 și după tot ce am prevăzut deja în pachetul 2 și măsurile luate, nu cred că mai poate fi vorba de o activare a clauzei respective privind fondurile europene, dar ea rămâne în continuare în discuție, pentru că există deja scrisoarea transmisă către Parlamentul European. Pe măsură ce România ia măsuri, aceste lucruri sunt recunoscute de Comisie și sunt folosite ca argumente în Parlamentul European așa încât să-i convingem că pe baza măsurilor luate nu este oportună activarea clauzei. Am luptat împotriva activării clauzei la ultimul Consiliu (din iulie, n.r.), am discutat despre această clauză la Consiliul informal de la Copenhaga și nu cred că în următorul Consiliu această chestiune va fi activată. Cred că am făcut progrese în acest sens, dar nu este o chestiune care a fost eliminată, ea este încă în discuție", a declarat ministrul.
Acțiunea care vizează suspendarea de fonduri europene de coeziune și din PNRR pentru România, cauzată de nerespectarea angajamentelor de reducere a deficitului excesiv, se află în derulare la acest moment, în linie cu regulamentele UE.
Procedura de suspendare de fonduri a fost declanșată în iunie de când consiliul EcoFin a adoptat o recomandare a Comisiei care constata că România nu a luat măsuri adecvate pentru reducerea deficitului.