Guvernul va introduce, printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată în următoarele ore, o taxă de solidaritate pe care o vor plăti companiile din domeniul energiei, respectiv o taxă specială pe profit care va ajuta statul să acopere cheltuielile de compensare a facturilor, a anunțat vicepreședintele PSD Mihai Tudose, anterior ministru al Economiei și prim-ministru.
Contribuția de solidaritate va fi calculată ca procent din ceea ce depășește prețul de referință, plus "o marjă decentă" de profit.
PSD insistă și pentru reglementarea, din nou, a pieței energetice, pentru cel puțin doi ani.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit și care înțeleg că vor fi prinse în ordonanța ce va trece în prima ședință de guvern, mâine sau poimâine, fiindcă, așa cum am promis, până pe 1 septembrie vom avea o ordonanță nouă în ceea ce privește reglementarea pieței energiei.
Elementele de noutate sunt următoarele: apare noțiunea de preț de referință calculat pe o formulă complicată, care are ca bază prețul de achiziție, recunoașterea unor investiții și o cotă de profit. Ceea ce depășește acest preț de referință, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanțe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final. Adică persoane fizice, persoane juridice, iar un element de noutate aici este că apare și contingentare, dacă vreți, la anumite cantități. Încurajăm și compensăm, dar trebuie să avem un punct de referință și la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârșit”, a declarat Mihai Tudose.
El a mai spus că ANRE va fi mult mai implicat și vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene care vor fi de maximum o lună, reglementate prin noua ordonanță.
"Un alt element de noutate îl reprezintă implicarea mult mai activă a ANRE. Vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene. Astăzi când stăm de vorbă tot ce înseamnă lanț între producător și consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni la livrat documentele pentru decontare. Pe noua ordonanță vor fi niște termene foarte bine prevăzute, de maximum o lună. Cine nu se conformează va plăti amendă”, a explicat Tudose.
El a confirmat totodată datele anunțate anterior de Profit.ro privind prețurile plafonate la energie.
„Tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni de stat sau private, tot ce înseamnă zonă socială, va avea preț acoperit în totalitate, fără niciun fel de discuție", a spus acesta.
Prin ordonanță va fi inntrodusă și obligativitatea pentru lanțul de distribuție și furnizare de a înmagazina gaze.
„De asemenea, obligativitatea pentru cei din acest lanț distribuție-furnizare de a își înmagazina gaze, fiindcă vorbim de o ordonanță pe termen de un an, 1 septembrie – 31 august 2023, de a își asigura rezerve, de a face stocuri, de a face contracte cu firme specializate care înmagazinează în acest sens. Nu este vorba doar de prețul energiei, ci și de continuitatea în aprovizionarea cu energie. Acestea sunt elementele în mare”, a mai spus Tudose.
Mihai Tudose a subliniat că „față de ceea ce se întâmplă astăzi, în care toată această gaură între furnizori și consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtii, pentru că nu i-ați văzut cu găletușa cu curent în spate alergând după clienți pe câmp, și este plătită de stat cu sume imense, va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate, dar este o taxă de solidaritate, fiindcă trebuie să fim solidari cu poporul român și cu economia lui”.
„Banii vor fi folosiți pentru a compensa prețul la consumatorul final. 0.68 la consumatorul casnic și un leu pentru consumatorul economic. Aș spune că aceste lucruri au fost decise în coaliție”, a conchis Tudose.
De partea cealaltă, PNL spune că s-a convenit în Coaliție că ar trebui să fie o taxare a tuturor intermediarilor de pe piața de energie.
„Acolo (n. red. în noua ordonnața )sunt lucruri pe care noi liberalii le-am considerat a fi oportune și bine de continuat, în sensul menținerii plafonării, ca și principiu pe baza căruia statul trebuie să facă un efort suplimentar, pentru a nu transfera această povară a creșterii prețurilor în buzunarele consumatorilor sau a companiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe.