Fiul preferat al lui Osama bin Laden, Hamza, a fost ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA, a anunțat președintele american Donald Trump, citat de Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La sfârșitul lunii iulie, au apărut informații potrivit cărora militantul terorist Hamza bin Laden, fiul fostului lider al rețelei Al-Qaida Osama bin Laden, a murit. Informațiile au fost furnizate de oficiali americani citați de NBC News. Oficialii citați nu au oferit însă detalii despre circumstanțele morții lui Hamza bin Laden, unul dintre liderii rețelei teroriste Al-Qaida, și nu era clar dacă Statele Unite sunt implicate în moartea liderului terorist, arată Hotnews.
CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine oficială cu Volkswagen Golf 8, sub camuflajDepartamentul de Stat american a anunțat în februarie o recompensă de un milion de dolari pentru localizarea lui Hamza bin Laden, descris drept "un lider Al-Qaida în ascensiune care a proferat amenințări la adresa Statelor Unite și a aliaților".
În 2011, forțele speciale americane l-au ucis pe Osama Bin Laden în Abbottabad, Pakistan. Bin Laden s-a aflat în spatele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 în care au murit aproape 3.000 de persoane.
Hamza Bin Laden, despre care se crede că are în jur de 30 de ani, a fost desemnat oficial de SUA ca fiind terorist în urmă cu doi ani.
CITEȘTE ȘI FOTO Gică Popescu anunță că doar două stadioane vor fi gata înaintea CE, din cele patru care ar fi trebuit reconstruite. România - "aproape sigură" că a respectat ce și-a asumatDepartamentul de Stat susținea că el s-a căsătorit cu fiica lui Mohammed Atta, cel care a deturnat unul dintre cele patru avioane comerciale folosite în atacurile din 2001, el intrând cu avionul în unul dintre turnurile World Trade Center în New York.
Scrisorile trimise de Osama Bin Laden și găsite de trupele americane arată că el îl pregătea pe Hamza pentru a prelua conducerea al-Qaeda.
Hamza Bin Laden ar fi petrecut mai mulți ani cu mama sa în Iran, unde ar fi avut loc și nunta, în timp ce alte informații sugerează că el ar fi trăit în Pakistan, Afganistan sau Siria.
SUA au invadat Afganistanul în 2001 și au dat jos regimul talibanilor, care oferea adăpost Al-Qaeda. În ultimii ani, Al-Qaeda a fost eclipsată de ISIS (Statul Islamic) care a organizat numeroase atacuri în Occident.