Alexander Schallenberg, ministrul de Externe al Austriei, a anunțat că țara sa își menține veto-ul față de extinderea spațiului Schengen cu România și Bulgaria, transmite publicația Die Presse, citată de Rador Radio România. În cadrul unei discuții cu omologul sau bulgar, Maria Gabriel, aflat în vizită la Viena, Schallenberg a afirmat că Austria are o problemă legată de Schengen.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Alexander Schallenberg a insistat asupra ideii cum că blocada nu este îndreptată împotriva Bulgariei sau României, ci este vorba despre faptul că guvernul ar avea de fapt „o problemă fundamentală” cu Schengen.
CITEȘTE ȘI FOTO Rusia scoate de la naftalină un avion din epoca sovieticăAustria se confruntă „în mod sistematic” cu cel mai mare număr de cereri de azil din toată zona Uniunii Europene. Migrația ilegală trebuie redusă, iar protejarea frontierelor exterioare trebuie intensificată, a spus el.
Ultima ocazie din acest an în care poate fi dat un vot pentru lărgirea Schengen este Consiliul Justiție și Afaceri Interne din luna decembrie.