Montajul documentarului difuzat de BBC dădea impresia că Donald Trump ar fi încurajat violența de la Capitoliu.
Avocații lui Trump au cerut BBC să retragă emisiunea „Panorama”, să-i ceară scuze președintelui și să-l despăgubească în mod corespunzător pentru prejudiciul cauzat, altfel riscând să se confrunte cu un proces în care șeful Casei Albe solicită daune de cel puțin 1 miliard de dolari, scrie News.ro.
Samir Shah „a trimis o scrisoare personală la Casa Albă pentru a-i spune clar președintelui Trump că el și compania regretă” montajul acestui discurs, a precizat BBC într-un comunicat transmis joi seara. BBC recunoaște că editarea a dat „impresia greșită că președintele Trump a făcut un apel direct la acțiuni violente”, dar subliniază că nu a existat o intenție în acest sens.
„Deși BBC regretă sincer modul în care au fost montate aceste imagini, contestăm cu fermitate existența unei baze legale pentru o plângere pentru calomnie”, a susținut grupul audiovizual public din Marea Britanie, ai cărui avocați au răspuns avocaților președintelui american încercând să evite amenințarea cu acțiuni legale din partea președintelui SUA.
BBC nu are intenția de a redifuza documentarul emisiunii „Panorama” pe niciuna dintre platformele sale, l-a asigurat Samir Shah pe Donald Trump.
AMENINȚARE CU DESPĂGUBIRI DE UN MILIARD DE DOLARI
Scurgerile de informații interne referitoare la acuzații de părtinire la BBC, inclusiv modul în care a fost editat discursul lui Trump din 2021, în ziua în care susținătorii săi au invadat Capitoliul, i-au forțat pe doi dintre șefii postului să demisioneze, în timp ce Trump a amenințat cu un proces de 1 miliard de dolari.
Un astfel de demers juridic ar expune BBC la riscul de a fi nevoit să utilizeze banii plătiți de telespectatorii britanici pentru a-l despăgubi pe președintele SUA pentru o eroare comisă de propria echipă, ceea ce ar oferi și mai multe argumente criticilor postului public într-un moment în care tot mai multe persoane renunță la plata taxei anuale de licență.
În discursul său din 6 ianuarie 2021, Trump a spus: „Vom merge la Capitol și îi vom încuraja pe curajoșii noștri senatori și congresmeni”. Peste 50 de minute, în discurs, el a spus: „Și vom lupta. Vom lupta cu înverșunare”.
În emisiunea „Panorama” din 2024, clipul îl arată spunând: „Vom merge la Capitoliu... și voi fi acolo cu voi. Și vom lupta. Vom lupta cu înverșunare”.
Într-un interviu acordat Fox News, Trump a declarat că discursul său din 6 ianuarie 2021 a fost „măcelărit” și că modul în care a fost prezentat a „înșelat” telespectatorii.
BBC a primit duminică scrisoarea avocaților lui Trump. Aceasta solicită o „retractare completă și corectă” a documentarului, scuze și ca BBC să-l „despăgubească în mod corespunzător pe președintele Trump pentru prejudiciul cauzat”. Avocații au stabilit termenul limită de vineri, ora 22:00 GMT (vineri, miezul nopții, ora României), pentru ca BBC să răspundă.
ARGUMENTELE BBC
În scrisoarea adresată echipei juridice a lui Trump, BBC prezintă cinci argumente principale pentru care consideră că nu are de ce să răspundă penal.
În primul rând, BBC afirmă că nu avea drepturi și nu a distribuit episodul respectiv al emisiunii „Panorama” pe canalele sale din SUA. Când documentarul a fost disponibil pe BBC iPlayer, acesta era restricționat geografic la telespectatorii din Marea Britanie.
În al doilea rând, se afirmă că documentarul nu i-a cauzat prejudicii lui Trump, deoarece acesta a fost reales.
În al treilea rând, se afirmă că montajul nu a fost conceput pentru a induce în eroare, ci doar pentru a scurta un discurs lung, iar editarea nu a fost făcută cu rea intenție.
În al patrulea rând, BBC susține că videoclipul nu a fost niciodată menit să fie difuzat izolat. Mai degrabă, a fost un clip de 12 secunde dintr-o emisiune de o oră, care conținea și multe voci în sprijinul lui Trump.
În cele din urmă, opiniile cu privire la o chestiune de interes public și discursul politic sunt protejate în mod special de legile privind defăimarea din SUA.
NOI ACUZAȚII DE EDITARE ÎNȘELĂTOARE LA BBC
Joi, BBC a fost acuzată de o altă editare înșelătoare a discursului lui Trump din 6 ianuarie 2021, cu doi ani înainte de difuzarea secvenței din „Panorama”.
Într-o emisiune „Newsnight” din 2022, editarea este puțin diferită față de cea din „Panorama”. Trump este prezentat spunând: „Vom merge la Capitoliu. Și îi vom aclama pe curajoșii noștri senatori și congresmeni. Și vom lupta. Vom lupta cu înverșunare. Și dacă nu luptați cu înverșunare, nu veți mai avea o țară”.
A urmat o voce din off a prezentatoarei Kirsty Wark care spunea „și au luptat” peste imagini cu revoltele de la Capitoliu.
Fraza „luptăm și luptăm cu înverșunare” apare de fapt mai târziu în discurs, iar videoclipul face să pară că cele două lucruri sunt legate, a spus Mick Mulvaney, fost șef de cabinet al Casei Albe, care a demisionat dintr-un post diplomatic și a devenit apoi un critic al lui Trump după ce a descris revoltele din 6 ianuarie ca fiind o „tentativă de lovitură de stat”.
Ca răspuns la articolul publicat joi în The Telegraph, publicația conservatoare care a dezvăluit și primul montaj din emisiunea „Panorama”, un purtător de cuvânt al BBC a declarat că postul respectă „cele mai înalte standarde editoriale” și că problema este în curs de investigare.
Un purtător de cuvânt al echipei juridice a lui Trump a declarat pentru The Telegraph că „este acum clar că BBC s-a angajat într-un model de defăimare împotriva președintelui Trump”.
Scandalul cu privire la documentarul despre Trump din emisiunea „Panorama” a apărut după ce un memoriu intern, scris de un fost consilier extern independent al comitetului de standarde editoriale al corporației, a fost publicat de ziarul The Telegraph. Printre altele, documentul critica și modul în care BBC a relatat problemele transgen și modul în care BBC Arabic a acoperit războiul dintre Israel și Gaza.














