În decembrie 2022, Guvernul de la București a adoptat o ordonanță de urgență prin care le-a impus producătorilor de țiței, gaze și cărbune, precum și rafinăriilor de petrol și cocs, plata unei ″contribuții de solidaritate″ de 60% din profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
OUG-ul a fost aprobat în baza unui Regulament UE adoptat în octombrie 2022, rata de impunere din România fiind aproape dublă față de cea minimă prevăzută de Regulament, de 33%, și a treia cea mai mare dintre țările care anunțaseră astfel de contribuții.
În formularea sa inițială, actul normativ îi afecta și pe concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producția abia demarase de circa 6 luni, la jumătatea lui 2022.
Principalul concesionar, cu 70% din drepturi, și totodată operator al exploatării Midia este Black Sea Oil&Gas, controlată indirect de Carlyle, printr-un fond de investiții înregistrat în Luxemburg.
Pe parcursul întregului an 2023, cei de la Carlyle au făcut demersuri de lobby pe lângă Congresul Statelor Unite și Departamentul de Stat de la Washington în chestiunea ″felului în care este interpretată în România taxa de solidaritate a UE″, potrivit datelor oficiale ale Senatului SUA.
Demersurile au fost întreprinse de către șefa de Afaceri Guvernamentale Globale de atunci a grupului Carlyle, Stacey Dion, fostă vicepreședintă pentru Politici Publice Corporative la Boeing, alături de un manager de la același departament al Carlyle, Victoria Sorhegui, ex-consilieră pentru legislație militară și de apărare a senatorului republican Pat Toomey.
Ele au legat problematica fiscală românească de cea a unui proiect de lege introdus în Congresul SUA, Black Sea Security Act, menit să sporească implicarea americană în asigurarea securității în regiunea Mării Negre.
În februarie 2023, conducerea BSOG s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă și liderul PSD Marcel Ciolacu, pentru a discuta ″ȋngrijorările companiei și ale acționarilor săi cu privire la climatul investițional ȋn sectorul energetic din România, în special impactul taxei de solidaritate″, BSOG susținând că nu ar trebui să i se aplice taxa, pentru că nu a avut activitate în 2021.
″Nu consider că nu se încadrează, că se încadrează. Este prins în lege, chiar dacă nu ai avut activitate în 2021. Este până la urmă o taxă pe o perioadă determinată, numai pentru doi ani de zile″, a declarat Marcel Ciolacu, după întâlnire.
În aprilie 2023, toți concesionarii de la Midia au atacat în instanță contribuția de solidaritate impusă în România, iar la scurt, ambasadoarea SUA de atunci, Kathleen Kavalec, i-a transmis premierului Nicolae Ciucă, în cadrul unei întâlniri la care s-a discutat și despre investițiile energetice din Marea Neagră, că investitorii au nevoie de ″impozitare stabilă, previzibilă și transparentă″.
În mai 2023, OUG-ul cu contribuția de solidaritate a fost modificat în Parlament, introducându-se prevederea potrivit căreia aceasta nu este datorată de către companiile care nu au avut producție în perioada 2018-2021. Asta i-a scutit de supraimpozitare pe concesionarii de la Midia (în frunte cu BSOG al lui Carlyle), unde producția începuse doar în vara lui 2022.
Ulterior, în iulie 2023, Senatul SUA a adoptat Black Sea Security Act.
Mai departe, în decembrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită în Statele Unite, iar BSOG a renunțat la toate pretențiile față de România.




















