Deși Guvernul a stabilit la finalul lunii aprilie, prin ordonanță de urgență, că pentru emiterea de avize sau acorduri aferente lucrärilor publice nu vor mai fi percepute taxe sau tarife de analiză, entități avizatoare continuă să solicite astfel de taxe pentru planurile de urbanism sau lucrări publice. De asemenea, deși Executivul a stabilit că este interzisă condiționarea emiterii avizelor sau acordurilor de obținerea prealabilă a altor avize sau acorduri, acestea fiind cerute concomitent de la toți avizatorii, multe instituții nu respectă regula.

Respectiva ordonantă de urgență cuprinde reglementări prin care tuturor entităților care avizează planuri de amenajarea teritoriului, planuri de urbanism sau proiecte pentru autorizarea construirii diferitelor tipuri de lucrări publice sau private li se aplică termene stricte de răspuns care, dacă nu sunt respectate, conduc la invocarea obținerii avizului în mod tacit.
De asemenea, actul normativ mai prevede că emiterea de avize/acorduri în cadrul procedurii de autorizare a construirii pentru lucrările publice, atât cele noi, cât și cele existente, se face fără perceperea de taxe sau tarife de analiză, tarife de consultanță sau altele asemenea.
Totodată, este interzisă condiționarea emiterii avizelor sau acordurilor de obținerea prealabilă a altor avize sau acorduri, aceste avize se solicită concomitent de la toți avizatorii, iar informațiile se integrează de către proiectanți.

Conform însă unei note ministeriale prezentate Guvernului și văzute de Profit.ro, informațiile primite de la beneficiari sau proiectanți arată ca prevederile menționate nu sunt respectate, în continuare emiterea de avize/acorduri fiind condiționată de plata unor taxe, tarife sau de obținerea în prealabil a unor alte avize, invocându-se proceduri interne sau acte normative de rang inferior ordonanței de urgență a Guvernului.
Potrivit unui exemplu prezentat în Guvern, CFR nu primește dosarul de avizare deoarece nu a fost adus de către beneficiar acordul de la regionala CFR, iar Direcția agricolă județeană restituie dosarul deoarece proiectanții nu au adus dosarul de la ANIF, care a restituit dosarul fiindcă nu a fost prezentat acordul de la departamentul de patrimoniu din cadrul ANIF.
Totodată, unele entități avizatoare continuă să solicite taxe de analiză pentru planurile de urbanism sau pentru lucrarile publice, iar printre acestea sunt amintite direcțiile de Sănătate Publică, operatorul de telefonie Orange, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și altele.

În nota de informare se propune ca ministerele care emit direct sau prin instituții în coordonare sau subordine avize sau acorduri pentru planurile de amenajarea teritoriului sau urbanism să verifice stadiul actualizării procedurilor de avizare și să asigure conformarea lor cu prevederile ordonanței în vigoare.
Prevederile în vigoare
Termene clare și fără taxe de avizare pentru investițiile publice
Proiectul mai stabilește că avizul de oportunitate, neavând termen de eliberare stabilit în legislația actuală, se va emite în maximum 30 zile, iar în cazul investițiilor finanțate din bani publici nu se plătesc taxe pentru avizare, nu se mai mută bani publici dintr-un buzunar al statului în altul.
Depășirea termenelor se consideră aviz tacit
În cazul în care nu se transmit observații sau nu se respinge motivat temeinic documentația de urbanism, aceasta se consideră corectă și completă după epuizarea termenului de 30 zile, iar procesul de avizare poate continua.
Autoritățile publice pot solicita o singura dată completări ale documentației, iar avizul se emite la 15 zile după depunerea documentațiilor completate sau se respinge documentația cu o justificare motivată.
În cazul neemiterii avizului în termen de 15 zile, sau al neemiterii respingerii documentației justificat temeinic în termen, documentația se consideră corectă și completă.
Sancțiuni pentru autorități pentru nerespectarea legii
Propunerea de act normativ prevede și sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale: respingerea nefondată a documentațiilor este contravenție și se sancționează de către Inspectoratul de Stat în Construcții.
Totodată, conform proiectului de act normativ, documentația va fi evaluată de un singur funcționar public pe tot parcursul procedurii de avizare și autorizare, asigurând astfel coerență între solicitările formulate către beneficiar.
Construcții autorizate o singură dată
Avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv la faza de studiu de fezabilitate sau documentație de autorizare a lucrărilor de intervenții, își păstrează valabilitatea până la recepția la terminarea lucrărilor, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora.
Actul normativ se aplică pentru investițiile finanțate atât din fonduri publice naționale sau din fonduri europene, cât și din fonduri private, iar noile termene încep să curgă de la data intrării în vigoare a actului normativ.