Liderii coaliției PSD-PNL nu se mai văd duminică în ședință, pentru a discuta despre comasarea alegerilor din acest an, au precizat surse politice. O nouă întâlnire a fost programată pentru miercuri.
Liderii coaliției s-au întâlnit săptămâna aceasta de două ori, luni și vineri, însă nu au reușit să ajungă la un acord privind un calendar de comasare a alegerilor, scrie News.ro.
PSD și PNL analizează variantele comasării alegerilor locale cu europarlamentare, dar și o posibilă comasare a alegerilor parlamentare cu prezidențialele.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, șeful de campanie al formațiunii la alegerile europarlamentare, afirma vineri că încă nu s-a ajuns la o decizie privind comasarea alegerilor, în coaliție și că PSD își dorește cea mai bună cale, pe care nu au găsit-o.
Tudose mai spunea că personal, nu este foarte încântat cu alegeri în luna decembrie.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spunea despre subiectul comasării alegerilor, că el crede că orice prelungire a discuțiilor dincolo de ziua de vineri este inoportună și nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm.
”Ocupăm spațiul public cu un subiect care se rostogolește și așa de prea mult timp”, arăta Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu va iniția o modificarea a legislației privind schimbarea calendarului electoral decât pentru întreg anul, și nu ”pe bucăți”.
”În momentul în care vom avea un program pentru toate alegerile, pentru tot anul electoral, în momentul acela este posibil să avem și comasare”, a arătat el.
















