Instituția a „depășit deja” perioade dificile din punct de vedere financiar, „dar situația actuală este radical diferită”, estimează Antonio Guterres într-o scrisoare adresată țărilor membre.
În cauză sunt „deciziile” unor țări pe care nu le numește „de a nu onora contribuțiile obligatorii care finanțează o parte semnificativă din bugetul obișnuit aprobat”, scrie News.ro.
Ostile față de multilateralismul apărat de Națiunile Unite, Statele Unite, în special, au refuzat în ultimele luni să onoreze sau au întârziat anumite plăți obligatorii și au redus finanțarea acordată anumitor agenții ale ONU. La începutul lunii ianuarie, Donald Trump a ordonat retragerea țării din 66 de organizații internaționale „care nu mai servesc intereselor americane”, dintre care 31 sunt legate de ONU.
Președintele american a lansat, de asemenea, un „Consiliu de pace”, destinat inițial punerii în aplicare a planului său pentru Gaza, dar care, potrivit criticilor săi, are în realitate scopul de a deveni o organizație rivală a ONU. Deși peste 150 de state membre (din 193) și-au achitat cotizațiile, Organizația Națiunilor Unite a încheiat anul 2025 cu 1,6 miliarde de dolari de cotizații neplătite, adică mai mult decât dublul sumei din 2024.
Iar instituția se confruntă cu o „problemă conexă” care afectează și mai mult trezoreria sa: trebuie să ramburseze statelor membre cheltuielile neangajate, a explicat Farhan Haq, unul dintre purtătorii de cuvânt ai șefului organizației, în cadrul unei conferințe de presă.
„Suntem prinși într-un ciclu kafkian: se așteaptă de la noi să returnăm bani care nu există”, deplânge Antonio Guterres în scrisoarea sa. Aceste deficite obligă în mod regulat organizația să înghețe angajările, să întârzie plățile sau să reducă misiunile sale. Pentru șeful ONU, acest lucru nu mai este suficient. El se teme că nu va putea „executa integral bugetul-program 2026 aprobat în decembrie”. „Mai rău încă, (...) lichiditățile bugetului obișnuit ar putea fi epuizate încă din luna iulie”, estimează el.
Antonio Guterres, al cărui mandat expiră la sfârșitul anului, solicită, prin urmare, statelor membre să „își onoreze integral și la timp obligațiile de plată” sau să „revizuiască în profunzime regulile financiare” ale organizației.
Cu 3,4 miliarde de dolari, bugetul pentru 2026 este în scădere cu 7% față de exercițiul precedent. Statele membre au aprobat, de asemenea, suprimarea a aproximativ 2.400 de posturi, pecetluind una dintre cele mai strânse decizii bugetare din ultimii ani.
Pe hârtie, Statele Unite sunt cel mai mare contribuabil al ONU, cu 22% pentru perioada 2025-2027, conform unui mod de calcul bazat pe capacitatea de plată a fiecărui stat membru, determinată de venitul său național. China ocupă acum locul al doilea, cu aproximativ 20%.
















