”Vor să cumpere foarte multe avioane”, a spus Trump jurnaliștilor la bordul Air Force One.
”Mă uit la asta. Mi-au cerut să analizez. Vor să cumpere multe F-35 – de fapt mai multe tipuri de avioane de luptă", a spus Trump, scrie News.ro.
Vânzarea potențială survine în contextul în care Trump se pregătește să îl primească săptămâna viitoare la Casa Albă pe prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, unde sunt așteptate acorduri economice și de apărare.
Întrebat despre discuții, Trump a spus că este „mai mult decât o întâlnire, este o ceremonie de onoare” pentru Arabia Saudită.
El a repetat că speră ca regatul sa se alăture în curând Acordurilor Abraham, care au normalizat relațiile dintre Israel și mai multe state musulmane. Riadul a refuzat până acum, cerând mai întâi un plan clar pentru statalitatea palestiniană.
Între timp, un raport al serviciilor de informații ale Pentagonului ridică semne de întrebare în legătură cu acest potențial acord, avertizând că tehnologia avansată a F-35 ar putea ajunge la China dacă tranzacția ar avea loc, potrivit New York Times, care citează surse familiare cu evaluarea.















