

Orașele care investesc în infrastructură de mobilitate de calitate și în spații urbane bine gândite reușesc să atragă capital și dezvoltări imobiliare, transmite Charles Montgomery, urbanist și autorul cărții Happy City, prezent la evenimentul TILIA Summit 2026. El atrage atenția însă asupra dezvoltării urbane accelerate, fără planificare și fără focus pe nevoile locuitorilor, care poate duce la orașe fragmentate și ineficiente.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, nu face față logistic majorării cererii de motorină din stațiile proprii în urma ieftinirilor din ultima perioadă, neputând aproviziona în timp util aproximativ 10% din benzinăriile proprii, au declarat surse din piață pentru Profit.ro.
OMV Petrom, liderul pieței distribuitoare de carburanți, dar și compania maghiară MOL au scumpit astăzi la prânz atât benzina, cât și motorina, cu 20, respectiv 10 bani/l, după ce la primele ore Rompetrol și Socar efectuaseră mișcări similare, relevă datele analizate de Profit.ro.
Președintele României a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, apreciind că este ”un pas deosebit de important către conștientizarea cauzelor abuzurilor și violenței îndreptate împotriva femeilor”.
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Programul social de interes național pentru susținerea cuplurilor și a persoanelor singure în vederea creșterii natalității, valabil pentru perioada 2026–2030.
Interagroaliment, parte din Grup Șerban Holding, a intrat în insolvență, la propria cerere admisă acum de instanță, având în vedere dificultățile financiare actuale.
Conform unui studiu al UNESCO, fetele pierd din nou teren în fața băieților la matematică, după ani de progrese, procentul țărilor în care băieții le depășesc atingând în 2023 un nivel nemaiîntâlnit în ultimii aproape 30 de ani.
Guvernul a schimbat, prin ordonanță de urgență, sistemul de recrutare de muncitori străini, astfel încât statul să știe exact cine vine, unde lucrează și în ce condiții. Executivul a amendat proiectul inițial și a redus garanțiile financiare obligatorii de la minimum 200.000 euro la 75.000 euro pentru 250 de muncitori străini.
Rompetrol, companie kazahă care operează cea mai mare rafinărie autohtonă, Petromidia, alimentată cu țiței de import, a scumpit în noaptea aceasta, pentru a doua zi la rând, benzina și motorina cu 10 bani/l. Și cealaltă companie care importă carburanți, SOCAR, azeră, a majorat prețul benzinei, cu 20 de bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Metrorex va scumpi de luna viitoare atât prețul unei cartele de metrou cu o călătorie, cât și celelalte titluri de călătorie, inclusiv abonamentele.
Bolnavii cu servicii medicale în regim de spitalizare, bolnavii incluși în programele naționale de sănătate și aparținătorii care însoțesc bolnavii de cancer la tratament vor beneficia în continuare de prima zi a concediului medical decontată de la buget, conform unei modificări adoptate de Parlament, prin votul final al deputaților, la ordonanța de urgență prin care Guvernul Bolojan a stabilit această tăiere.
Consiliul Local al Sectorului 1 al capitalei a aprobat primele contracte de mandat încheiate cu asociațiile de proprietari pentru modernizarea ascensoarelor, dar și pentru reabilitarea termică a blocurilor care nu au fost anvelopate până acum.
După ce locuitorii din sectorul 2 s-au plâns că nu au zone verzi, iar edilul Rareș Hopincă le-a promis că le va face două parcuri în zona Andronache.
Al doilea cel mai mare angajator din județul Bistrița-Năsăud, RAAL, specializat în producția de sisteme complete de răcire și schimbătoare de căldură din aliaje de aluminiu și oțel inoxidabil, va concedia alți 500 de angajați, după cei 250 deciși la începutul anului.
Un raport publicat de Centrul pentru cercetări și analiză privind migrația din cadrul institutului RFBerlin arată că numărul imigranților care locuiesc în Uniunea Europeană a ajuns la un nivel record de 64,2 milioane în 2025, cu aproximativ 2,1 milioane mai mare decât în anul precedent.
Gigantul francez Equans, deținut de grupul fraților miliardari Martin și Olivier Bouygues, recturează circa 160 de angajați pentru biroul său românesc, recent deschis în cadrul One Cotroceni Park, din București, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
După ce au bătut recorduri după recorduri, ajungând și la 10,5 lei/l, carburanții au revenit la un nivel comparabil cu cel de dinaintea declanșării războiului din Iran. În urma ieftinirii de astăzi după amiază cu 30 de bani a motorinei comercializate în stațiile OMV Petrom și MOL, diferența față de prețul de la 1 martie a coborât la mai puțin de 10 bani/l atât în cazul benzinei, cât și în cel al combustibilul diesel, relevă datele analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro