Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv pe fostul ministru al Economiei Adriean Videanu (63 de ani) în dosarul deschis de DIICOT în 2012 privind achiziția de gaze de la stat de către compania afaceristului Ioan Niculae, potrivit minutei de ședință. Și Niculae a fost achitat în dosar.
Cei doi fuseseră achitați și pe fond, în 2022, iar DIICOT a făcut apel. Pe 19 decembrie 2022, un complet de trei judecători de la aceeași instanță a dispus achitarea lui Ioan Niculae și Adriean Videanu pentru constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare în dosarul privind Romgaz, în care prejudiciul calculat de procurori se ridică la peste 60 milioane de euro, pe motiv că „fapta nu există”, arată G4Media.ro.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Adriean Videanu a fost unul dintre cei mai influenți lideri ai fostului PDL, partidul ex-președintelui Traian Băsescu. El a fost primar al Capitalei pentru un mandat (2005-2008) și apoi ministru al Economiei. El a renunțat să candideze pentru un al doilea mandat ca urmare a tensiunilor cu Băsescu. Videanu este considerat unul dintre artizanii introducerii cotei unice de impozitare de către Alianța DA după 2005.
În acest dosar a fost implicat și fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian, însă Parlamentul a respins în două rânduri, în 2013 și 2015, cererea DIICOT de a-l pune sub urmărire penală.
Pe parcursul procesului, judecătorii au exclus mai multe probe strânse de procurori și interceptări realizate de SRI, punând în aplicare decizii ale Curții Constituționale, prin care a fost stabilit că nu se pot folosi în dosarele penale interceptări realizate în baza Legii 51/1991 privind securitatea națională a României.
CITEȘTE ȘI Șefului Consiliului Concurenței i s-a cerut demisia în Parlament pentru că nu ar apăra firmele mici în fața marilor retaileri. ”Reușiți să mă enervați!”. Mesajul lanțurilor de supermarketuriÎn esență, acuzațiile DIICOT se refereau la faptul că firma lui Ioan Niculae, Interagro (care operează mai multe combinate de îngrășăminte chimice) a primit nelegal gaze din producția internă a României la prețuri foarte mici, respectiv aproximativ un sfert din prețul practicat pe piață.