Totodată, instanța supremă a exclus din materialul probator actele ce conțin relatările inculpaților în fața Comisiei parlamentare de anchetă.
„Admite, în parte, cererile și excepțiile invocate de inculpații Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican, Roman Petre, Măgureanu Virgil, Sârbu Adrian, Dobrinoiu Vasile, Peter Petre și partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne. Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/77/P/2014 din data de 27 martie 2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, în ceea ce privește descrierea faptelor reținute prin actul de sesizare în sarcina inculpaților, indicarea și analiza mijloacelor de probă”, este soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul Mineriadei, scrie News.ro.
Totodată, instanța supremă a exclus din materialul probator actele ce conțin relatările inculpaților în fața Comisiei parlamentare de anchetă și restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare.
„Respinge celelalte cereri și excepții formulate în cauză. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocaților desemnați din oficiu, după cum urmează: - câte 500 lei pentru fiecare apărător desemnat din oficiu pentru inculpați, onorariu parțial, până la prezentarea apărătorilor aleși; - câte 5087 pentru fiecare apărător desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate/părțile civile din Tabelele nr. 1,2,3,4,5,6,7,8,9; - 5116 pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate/succesori din Tabelul nr. 10. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului”, se mai arată în soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia de joi, pronunțată în Camera de consiliu, are drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

















