”Nicio activitate pe spații mari susținută cu presiune mare nu este perfectă, ca să ne înțelegem foarte bine. V-aș da un exemplu.
Am fost pus și în situația să aduce impozitele pe proprietate la o valoare apropiată de cea de piață. Dar pentru că s-au lungit foarte mult procedurile de adoptare a legislației, pentru că a fost o contestație la Curtea Constituțională, această decizie, de exemplu, n-a putut fi rafinată, n-a putut fi analizată în detaliu vis-a-vis de impactul ei”, a spus Boloja, la RockFM, întrebat dacă sunt decizii pe care le regretă că le-a luat ca prim-ministru sau pe care ar fi vrut să le ia altfel.
Premierul a subliniat că era prognozată o anumită creștere a acestor impozite, de neevitat, dar trebuia făcută în urmă cu 4-5 ani cu rata inflației și ar fi crescut an de an, ținând cont de realitățile economice.
Bolojan a admis însă că majorarea nu a fost calculată corect și a fost mai mare decât cea anunțată.
”Nu am calculat faptul că anulând niște excepții - că erau foarte multe excepții, de exemplu, la proprietarul unei case vechi de peste 50 de ani sau de peste 100 de ani de zile - pentru că au fost anulate în paralel niște excepții pe care le aveau, o scutire de 50% sau de 25%, plus creșterea, practic, impactul creșterii a fost mult mai mare și a trebuit să revenim în luna ianuarie cu modificări, pentru că am văzut că într-adevăr în astfel de cazuri a apărut un impact mult mai mare la cetățeni.
Deci când lucrezi în forță, cum am lucrat, nu întotdeauna lucrurile îți ies perfect, dar am căutat de fiecare dată când am văzut că sunt probleme, să îndreptăm lucrurile, ceea ce am făcut imediat. Dacă am primit semnale din diferite piețe, acolo este o problemă, am încercat să corectăm și vă spun cu toată răspunderea că tot ce am făcut până acum am făcut cu bună credință”, a spus acum prim-ministrul.
Imediat după majorarea impozitelor pe locuință de la 1 ianuarie, Guvernul susținea că au crescut în medie doar cu 70-80%.
Profit.ro a relatat anterior că deciziile Guvernului de anul trecut de a majora baza impozabilă pentru locuințe și de a elimina unele reduceri de impozite au condus anul acesta la o creștere de 1,8-3 ori (o majorare între 80% și 200%) a impozitelor pe case și apartamente.

















