Macron denunță “iresponsabilitatea" și "egoismul” celor nevaccinați

Macron denunță “iresponsabilitatea" și "egoismul” celor nevaccinați
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2021

Președintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în Polinezia franceză, a lansat un apel către toți francezii să se vaccineze, el denunțând totodată “iresponsabilitatea" și "egoismul” celor care nu vor să se imunizeze, relatează AFP.

“Avem o armă care trebuie folosită, vaccinul. Vreau să lansez un mesaj foarte puternic pentru ca fiecare să se vaccineze pentru că vedem că atunci când ești vaccinat ești protejat și aproape că nu transmiți virusul deloc, în orice caz, mult mai puțin”, a spus Macron în vizită la principalul spital din Polinezia franceză, în Tahiti, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Emmanuel Macron a precizat că își asumă în totalitate deciziile cu privire la vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale și la pașaportul sanitar, contestate de unii francezi, care au participat în ultima perioadă la proteste.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În plină pandemie, fiecare deputat din Uganda a primit aproape 50.000 de euro ca să-și cumpere mașină CITEȘTE ȘI În plină pandemie, fiecare deputat din Uganda a primit aproape 50.000 de euro ca să-și cumpere mașină

“Protestul este un drept constituțional. Respect orrice persoană care se exprimă liber în țara noastră și protestează. Îi ascult cu multă atenție. Constat însă și că sunt oameni care sunt implicați într-o mobilizare irațională, uneori cinică, manipulatoare. Dacă îți iubești libertatea și o respecți pe cea a altora, singurul lucru de făcut este să te vaccinezi. Nicio libertate nu există fără datorie. Dacă mâine îl contaminați pe tatăl vostru, o contaminați pe mama voastră sau chiar pe mine, sunt victima libertății voastre când voi aveți posibilitatea de a face ceva pentru a vă proteja și a mă proteja. Și în numele libertății voastre poate că o să faceți o formă gravă a bolii și o să ajungeți la acest spital. Personalul medical va trebui să vă preia și poate să renunțe să preia pe altcineva. Aceasta nu este libertate, aceasta este iresponsabilitate, este egoism”, a adăugat Macron.

Înainte de deplasarea în Polinezia franceză, Emmanuel Macron a fost prezent la Tokyo, în Japonia, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccinare
vaccin
covid 19
franta