Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță măsuri drastice în cazul suspiciunii de toxiinfecție alimentară de pe litoral, în urma căreia a fost activat Planul Roșu de Intervenție în seara zilei de 1 septembrie 2026.
Unitatea de cazare și alimentație publică din Saturn, unde fuseseră semnalate nereguli în mod repetat, a fost închisă pe loc, după verificările de urgență de azi-noapte, fiind sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 17.000 de lei.
Echipele de inspecție au identificat abateri majore de la legislația privind siguranța alimentelor precum depozitare necorespunzătoare sau lipsă de igienă severă, fiind retrase de la consum produse alimentare neconforme: pește, carne, mezeluri feliate, brânză și ouă, scrie News.ro.
„Este inadmisibil ca un operator economic să ignore avertismentele noastre și să pună în pericol sănătatea oamenilor. Locația unde există această suspiciune de toxiinfecție alimentară fusese amendată cu doar trei zile în urmă Am intervenit ferm prin aplicarea de măsuri drastice și am dispus interzicerea imediată a activității acestei unități, prioritatea noastră fiind protejarea consumatorilor.” a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

Reprezentanții ANSVSA precizează că înaintea deschiderii sezonului estival, au fost organizate sesiuni extinse de instruire cu operatorii economici de pe litoral. Inspectorii sanitari veterinari au stat în permanență la dispoziția agenților economici cu activități de consiliere, recomandări și informații clare privind respectarea normelor de siguranță alimentară, tocmai pentru a preveni astfel de incidente.
Cu toate acestea, în cazul unității vizate, normele au fost încălcate în mod repetat. Unitatea fusese verificată de inspectorii sanitar-veterinari cu doar trei zile înainte de producerea acestui incident colectiv. În urma acelui control, au fost descoperite multiple nereguli, fiind aplicată o amendă contravențională în valoare de 10.000 de lei și impus un termen strict pentru remedierea deficiențelor.
„În cadrul acțiunii de control desfășurate azi-noapte, s-a constatat că niciuna dintre deficiențele identificate anterior nu fusese remediată”, susțin reprezentanții Autorității. Echipele de inspecție au identificat abateri majore de la legislația privind siguranța alimentelor precum depozitare necorespunzătoare (produse alimentare stocate în condiții contrare normelor specifice), lipsă de igienă severă (spații de lucru, utilaje de producție și ustensile de bucătărie neigienizate), deficiențe în lanțul de frig (cameră frigorifică neigienizată și condiții precare de întreținere, precum și probleme logistice (absența unui vestiar funcțional pentru personalul blocului alimentar). Inspectorii au sechestrat și retras definitiv de la consum din cauza riscului iminent pentru sănătatea publică următoarele cantități de produse alimentare neconforme: 81 de kg de pește, carne, mezeluri feliate, brânză și 300 de ouă. Pentru investigarea focarului și identificarea sursei microbiologice, echipele de control au prelevat probe de materie primă din incinta blocului alimentar pentru analize specifice de laborator, arată ANSVSA.
„Având în vedere nerespectarea măsurilor dispuse anterior și pericolul iminent la adresa sănătății publice, DSVSA Constanța a aplicat următoarele sancțiuni administrative: o nouă amendă contravențională în valoare de 17.000 de lei și emiterea unei Ordonanțe de Interzicere a Activității (OIA), unitatea fiind închisă pe loc”, se precizează în document.
Anterior, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a verificat hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău.
Aceștia au decis amendarea unității cu 100.000 de lei. De asemenea, echipele de control au decis închiderea blocului alimentar până la remedierea deficiențelor onstatate.
Totodată, o cantitate de peste 500 de kilograme de alimente, depozitată neconform, a fost retrasă de la consum.
Șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, a declarat că instituția pe care o conduce a dat patru sancțiuni în valoare de 100.000 de lei la hotelul din Saturn, iar blocul alimentar a fost închis temporar până la remedierea deficiențelor.
De asemenea, se va face propunere de suspendare a activității pentru șase luni.
Totodată, echipele de control au retras de la consum 523 de kilograme de alimente depozitate neconform.
”Am dispus rambursarea către consumatorii spitalizați si către apartinătorii/membrii grupului a sumelor încasate de la aceștia.Pentru ceilalți am lasat la latitudinea lor să ceară fie banii de mâncare, fie aferenți întregului sejur”, a afirmat Horia Constantinescu.
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn, 30 de persoane dintr-un hotel acuzând stări de rău. Au fost asistate medical de echipajele de urgență 55 de persoane, din care opt minori, și au fost transportate la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța un număr de șase persoane.
Ministerul Sănătății a anunțat că monitorizează îndeaproape situația înregistrată la un hotel din stațiunea Saturn, unde mai multe persoane au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare.
















