Un studiu realizat la începutul acestui an arată că 72% dintre români au probleme dentare, comparativ cu 80% în 2012, pe fondul creșterii consumului de pastă de dinți.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Dacă în 2012 opt din 10 consumatori aveau carii, în prezent șapte din 10 au această problemă", indică un studiu IPSOS comandat de GSK Consumer Healthcare.
În această perioadă, potrivit datelor A.C. Nielsen, consumul de pastă de dinți a crescut de la 1 tub pe an de persoană, în 2012, la 1,5 tuburi de persoană, în 2015 (unitățile vândute măsurate în bucăți au crescut cu 5%, iar unitățile vândute măsurate în litri au crescut cu 9%, consumatorii fiind orientați mai degrabă spre achiziționarea unei cantități mai mari de pastă de dinți).
Creșterea a fost și mai accentuată anul trecut la categoriile de paste de dinți specializate față de 2012.
În cazul pastelor de dinți pentru sensibilitate dentară, au fost vândute cu 23% mai multe unități, iar în cazul pastelor de dinți pentru îngrijirea gingiilor/sângerărilor gingivale, cu 65% mai mult.
CITEȘTE ȘI Raportarea prețurilor la Consiliul Concurenței, obligatorie și pentru magazine discounter și cash&carry, dar numai la cerereCea mai mare creștere a fost înregistrată de segmentul pastei de dinți pentru copii – cu 80% mai multe unități vândute – un indicator al faptului că părinții acordă o importanță tot mai mare igienei orale a copiilor, încă de la vârste mici.
În mod similar, românii încep să își schimbe mai des periuța de dinți. Astfel, dacă în 2012 consumul mediu în România era de o periuță de dinți la 2 ani de persoană, în 2015 frecvența de schimbare a periuței s-a îmbunătățit la 1,5 ani, totuși încă la foarte mare distanță de media de schimbare din Germania, de exemplu, care este o periuță la fiecare 3 luni, așa cum recomandă și medicii dentiști.
Pe de altă parte, însă, aceste tendințe sunt contrabalansate de o creștere a cazurilor de evitare a vizitelor la dentist: numărul românilor care nu au fost la dentist în ultimul an a crescut de la 49%, în 2012, la 54%, tot cu cinci puncte procentuale crescând și numărul celor care ajung la dentist numai atunci când au probleme.
CITEȘTE ȘI Magazinele vor fi obligate să repare în 15 zile un produs abia cumpărat și să acorde un nou termen de garanție"Acest lucru semnalează o atenție scăzută a oamenilor pentru comportamentul preventiv în sănătate, medicii dentiști recomandând controale stomatologice regulate în fiecare an. Numărul persoanelor care amână tratamentul stomatologic din motive financiare a scăzut cu zece puncte procentuale, la 54%, comparativ cu 64% în 2012", relevă datele analizate.
GSK Consumer Healthcare este una dintre cele mai mari companii de medicamente fără prescripție medicală și primul jucător în piața de produse de îngrijire orală specializată din lume.
GSK este prezentă în România de peste 25 de ani și a investit mai mult de 150 milioane de euro pe piața locală.