El este suspectat acum de uzurpare de calități oficiale, fiind reținut.
Bărbatul s-a mai aflat în atenția anchetatorilor anul trecut, când au avut loc percheziții la influenceri care l-au sprijinit pe Călin Georgescu.
Atunci, el a fost amendat după ce a ieșit în fața casei cu o armă de airsoft cu lunetă.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară într-o cauză penală în care se fac cercetări față de un bărbat de 32 de ani, bănuit de uzurpare de calități oficiale, scrie News.ro.
”În fapt, polițiștii s-au sesizat din oficiu după identificarea, în mediul online, a unor materiale video publicate pe o platformă de socializare, în care bărbatul s-ar fi prezentat în mod necorespunzător ca reprezentant al unor instituții ale statului și ar fi desfășurat activități specifice unor autorități de control, inducând în eroare reprezentanții unor societăți comerciale”, a arătat IPJ Timiș.
Alin Borcan, cunoscut ca ”influencer al lui Călin Georgescu” sau ”regele TikTok-ului”, s-a filmat îmbrăcat similar lui Cristian Popescu Piedone, fost șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și a intrat într-un magazin, unde a pretins că face un control, luând la întrebări vânzătoarele. Ulterior, el a postat imaginile video pe TikTok.
În urma percheziției, au fost administrate mijloace de probă relevante pentru cauză. Totodată, bărbatul a fost dus la sediul poliției în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a împrejurărilor în care au fost comise faptele, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Alin Borcan a mai fost implicat în controverse, după ce s-a filmat când a agresat o femeie pe stradă.
În martie 2025, au avut loc 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, la locuințele unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se desfășoară urmărirea penală pentru coruperea alegătorilor. Surse apropiate anchetei afirmau că erau vizați inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu.
Atunci, Alin Borcan a ieșit în fața casei pe jumătate dezbrăcat, cu o armă cu lunetă, și le-a spus jurnaliștilor că ”au venit niște hoți cu cagulă” la el în casă și ”l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare”. Polițiștii au stabilit că arma era de airsoft și l-au amendat cu 5.000 de lei.














