Zeci de mii de manifestanți au defilat sâmbătă prin centrul Londrei la un miting organizat de activistul de extremă dreapta Stephen Yaxley-Lennon, cunoscut sub numele de Tommy Robinson. Marșul „Unite the Kingdom” a fost confruntat de o contra-manifestație „Stand Up to Racism”, la care au participat aproximativ 5.000 de persoane, scrie France 24.
Poliția Metropolitană a estimat la circa 110.000 numărul participanților la demonstrația anti-imigrație, desfășurată pe străzile din sudul Tamisei și îndreptată apoi spre Westminster, sediul parlamentului britanic. Mărturii neoficiale spun că numărul manifestanților ar fi mult mai mare.
Manifestanții au arborat steagul Marii Britanii și crucea Sfântului Gheorghe, simbolul Angliei, dar și drapele americane și israeliene. Mulți purtau șepcile roșii „MAGA” asociate cu fostul președinte american Donald Trump. Au fost scandate sloganuri critice la adresa premierului Keir Starmer, iar unele pancarte afișau mesaje precum „trimiteți-i acasă!”.
Robinson a prezentat marșul drept o celebrare a libertății de exprimare și un omagiu adus activistului conservator american Charlie Kirk, ucis miercuri într-un atac armat. „Sute de mii umplu deja străzile Londrei pentru a ne uni în numele libertății”, a scris el pe platforma X.
Poliția londoneză a mobilizat peste 1.600 de agenți, inclusiv 500 detașați din alte unități, pentru a gestiona cele două manifestații și alte evenimente majore din capitală. „Vom asigura o abordare imparțială, permițând oamenilor să-și exercite drepturile legale, dar vom interveni ferm în cazul incidentelor sau infracțiunilor”, a declarat comandantul Clair Haynes, coordonatorul operațiunii.
Forțele de ordine au avertizat că la protestele anterioare s-au înregistrat episoade de retorică anti-musulmană și scandări ofensatoare din partea unor participanți, dar au transmis că locuitorii Londrei „nu trebuie să se simtă obligați să rămână în case”.