Acțiunile europene au închis în coborâre marți, pentru a doua ședință consecutiv, în contextul în care prețul petrolului a revenit pe scădere după un avans semnificativ înregistrat în prima parte a zilei și al veștilor proaste venite din China, transmite MarketWatch.
Acțiunile europene au închis pe creștere miercuri, după șapte ședințe consecutive de scăderi, care au adus titlurile la minimul ultimilor peste 2 ani. Astfel, principalele acțiuni europene au intrerupt cea mai lungă perioadă petrecută în teritoriu negativ începând cu octombrie 2014, sprijinite de creșterea prețului petrolului și avansul înregistrat de acțiunile din sectorul bancar, după declinul puternic de marți, transmite MarketWatch.
Principalele burse europene au înregistrat scăderi în ședinnnța de luni, prima din februarie, ca urmare a datelor dezamăgitoare privind sectorul manufacturier din zona euro, transmite MarketWatch.
Racordarea la rețelele de utilități reprezintă o problemă nu numai pentru firme, ci și pentru populație. În cazul persoanelor fizice accesul la rețea devine aproape imposibil dacă și-au construit o casă la mai mult de 100 de metri de rețea.
Acțiunile marilor companii europene au închis ședința de astăzi la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, pe fondul informațiilor care sugerează că Banca Centrală Europenă (BCE) intenționează să extindă măsurile de relaxare monetară, transmite MarketWatch.
Bursele europene au închis în urcare ușoară luni, în pofida atentatelor terorste care au avut loc vineri seara în Paris, dar titlurile companiilor din turism și transporturi au înregistrat scăderi, ca urmare a evenimentelor.