Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații și Flame Data Technologies au depus oferte pentru furnizarea către Primăria Sectorului 5 a unui sistem IT de monitorizare, prin dispozitive speciale cu senzor GPS, a elevilor în cazul cărora părinții vor să știe exact unde sunt în drumul spre școală sau la terminarea cursurilor.
Un sistem IT va fi introdus în Capitală pentru monitorizarea, prin dispozitive speciale cu senzor GPS, a elevilor în cazul cărora părinții vor să știe exact unde sunt în drumul spre școală sau la terminarea cursurilor. Sistemul, pentru care au fost deja chemați experți IT, va fi în dotarea Poliției Locale a Sectorului 5, pentru copiii care urmează cursurile școlilor publice din această zonă, dar este posibil să fie preluat de alte primării. “Primăria va cumpăra ceasuri cu cartelă SIM, iar părinții vor fi notificați atunci când, spre exemplu, copilul se abate de la drumul prestabilit de la școală către domiciliu sau pleacă de la școală înainte de terminarea orelor de curs”, a detaliat pentru Profit.ro o sursă autorizată. Sistemul va permite monitorizarea a minimum 10.000 de dispozitive cu senzor GPS.
Autoritatea federală pentru transporturi, KBA, a anunțat că proprietarii de automobile care sunt pe lista oficială cu motoare diesel ce încalcă legislația riscă să le fie suspendată înmatricularea, în cazul în care nu-și actualizează softul motorului.
Lanțul de cafenele 5ToGo lansează primul drive thru al grupului, acesta fiind situat pe DN1 București - Brașov, în zona localității Nistorești.
Două dintre cele mai noi mașini de pe piață, lansate în cursul acestui an, au fost testate de organizația independentă EuroNCAP, după cele mai dure standarde, ambele fiind recompensate cu maximum de 5 stele.
Mazda România a anunțat rezultele de vânzări după primele șase luni din 2018, un an excelent pentru industria auto și pentru dealerii de autovehicule.
Grupul Telekom Romania a lansat, miercuri, un abonament de servicii de telecomunicații mobile care poate fi încheiat fără perioadă minimă contractuală pentru 5 euro/lună de către orice client de servicii mobile care are sau va opta și pentru servicii fixe.
Dacia Duster nu a intrat încă pe lista modelelor Renault Group care vor primi motorul 1.3 TCe, modelul românesc primind, în schimb, o versiune modernizată a lui 1.5 dCI pe care îl folosește în prezent, care va avea însă nevoie de rezervor de uree.
Primăria Sectorului 5 propune un regulament pentru amplasarea florăriilor pe străzile din sector, astfel încât chioșcurile să aibă același model stabilit, de maximum cinci metri pătrați, așezate la anumite distanțe față de stațiile mijloacelor de transport în comun, de instituțiile publice și de trecerile de pietoni, potrivit unui proiect de hotărâre care urmează să fie votat în ședința Consiliului Local al Sectorului 5 de săptămâna viitoare. Pentru nerespectarea regulamentului, amenda ajunge până la 5.000 de lei.
Lanțul de cafenele 5ToGo lansează în această săptămână prima unitate dintr-o serie de vehicule ce vor face parte din divizia mobilă 5ToGo Mobile.
Mazda România, subsidiară a Mazda Europe, a anunțat că vânzările din 2018, perioada ianaurie - martie, au crescut cu 45% în comparație cu anul trecut, mult peste media de creștere a pieței de autovehicule.
Statul crede că a găsit soluția prin care să-i determine pe români să citească mai mult, pregătind în acest sens un set de facilități fiscale care să stimuleze lectura. Motivul: românii cumpără mai puține cărți decât vecinii bulgari, iar cei mai mari consumatori de carte din țară sunt preșcolarii și copiii din clasele primare. Cu cât înaintează în vârstă, românii citesc tot mai puțin.
Cele două camere ale parlamentului italian au reușit sâmbătă să-și aleagă președinții, după ce alianța dreapta-extrema dreaptă a ajuns la o înțelegere cu formațiunea antisistem Mișcarea 5 Stele (M5S) pentru ca fiecare să preia președinția unei camere.
Un nou cartier, cu 40.000 de locuințe, o maternitate, o sală polivalentă, un bazin olimpic de înot, un muzeu, un centru administrativ și unități de învățământ, va fi construit în sectorul 5 al Capitalei, în baza unui parteneriat semnat de primărie cu Banca Mondială. cartierul va fi construit pe un teren în suprafată de 110 hectare.
Orange România, RA Rasirom, Felix Telecom și Centrul pentru Servicii de Radiocomuncații au depus oferte, în cadrul unei licitații organizate de Primăria Sectorul 5 (PS5), pentru furnizarea unui sistem video de supraveghere stradală a 217 de zone, care va fi administrat de un dispecerat în cadrul Poliției Locale a Sectorului 5, în scopul creșterii siguranței sociale și prevenirii criminalității din sector.
Lanțul de cafenele 5 to go a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, față de 1,2 miloane de euro în 2016, iar pentru acest an estimează investiții între 650.000 și 800.000 de euro și atingerea pragului de 150 de unități, dintre care 100 unități 5 to go, iar restul 5 to go coffee spot, conceptul dedicat vânzării cafelei în zona de retail și de birouri.
VIVO Food Bar, restaurant specializat în burgeri gourmet și dezvoltat de patru antreprenori români, Mircea și Bogdan Panache, Bogdan Zaharescu și Ștefan Georgescu, a închiriat un spațiu la parterul clădirii de birouri AFI Park 5, într-un spațiu cu o suprafață totală de 317 metri pătrați.
În 2016 a fost întocmit un studiu de fezabilitate a proiectului, care a estimat investiția la aproape 538 milioane lei plus TVA, respectiv peste 640 milioane lei cu TVA inclusă. În prezent, CE Oltenia se află în curs de achiziție a unor servicii de proiectare care să actualizeze studiul de fezabilitate în ceea ce privește costurile proiectului și sursele de finanțare a acestuia.
Președintele Klaus Iohannis a retrimis, luni, spre reexaminare Parlamentului legea, votată de toate partidele, prin care a fost eliminată orice limită maximă de cheltuieli pentru activități sportive în cazul autorităților locale și a fost stabilit că autoritățile locale pot decide singure orice procent din buget doresc să îl cheltuiască în acest scop.
Taxa este de 0,5% din devizele lucrărilor și destinată plății de indemnizații de înlocuire pentru salariații din construcții în perioadele de iarnă, când activitatea în domeniu este întreruptă, fiind în cuantum lunar de 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut. Anul trecut au fost plătite indemnizații totale de 33 milioane lei, pentru peste 25.000 de beneficiari, în medie circa 1.300 lei/beneficiar. Potrivit ultimei sale declarații de interese, deputatul este asociat la 6 firme, din care 2 agenții imobiliare, iar soția sa la alte 4, din care una de construcții și una de arhitectură.
Guvernul a stabilit, în luna mai, prin ordonanță de urgență, că autoritățile locale pot aloca ”maximum” 5% din bugetul propriu pentru cluburi sportive, dar senatorii au aprobat, în septembrie, înlocuirea cuvântului ”maximum” cu ”minimum”, astfel încât să permită autorităților să aloce oricât peste 5%, chiar și întreg bugetul, pentru sponsorizarea sportului, inclusiv pentru cluburi private. Camera Deputaților, cu susținerea tuturor partidelor, a eliminat astăzi orice limită și a stabili că autoritățile locale pot decide singure orice procent din buget doresc să îl cheltuiască în acest scop.
Lanțul de cafenele 5 to go a lansat gama de produse 5 togo + (PLUS), clienții având ocazia de a achiziționa preparate cu un gramaj mai mare .
Brandul de lactate LaDorna și lanțul de cafenele 5 to go au încheiat un parteneriat prin care laptele folosit în cele 65 de cafenele din România va fi furnizat de către producătorul de lactate.
Memorandumul semnat de Ministerul Economiei și producătorul american de armament General Dynamics European Land Systems (GDELS) trasează liniile directoare ale unui parteneriat strategic sustenabil româno-american și va reprezenta un impuls pentru relansarea și retehnologizarea producției, dar și pentru perfecționarea angajaților Uzinei Mecanice București (UMB), a anunțat joi Ministerul Economiei.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 251,8 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru finanțarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou din București, secțiunea Râul Doamnei-Eroilor, potrivit unui comunicat al Executivului UE.