O nouă instituție de stat ar putea fi înființată, potrivit unui proiect de lege inițiat de PSD, care prevede apariția, în subordinea Ministerului Agriculturii, a Agenției pentru Calitatea și Marketingul Produselor Agroalimentare Românești, având ca atribuții promovarea și implementarea unei strategii naționale pentru produsele agroalimentare de calitate.
Agenția Europeană a Medicamentelor (AEM/EMA) urmează să-și reducă operațiunile din cauza unei scăderi așteptate de 30% a personalului, legată de ieșirea Marii Britanii din UE la sfârșitul lui martie 2019, relatează Reuters.
În anul 2017 s-au vândut, la nivelul întregii țări, 627.802 de imobile. În luna decembrie 2017, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, a fost de 55.974, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Proprietarul PRO TV, grupul de media Central European Media Enterprises (CME), a anunțat că autoritățile din Croația au blocat vânzarea postului de televiziune Nova TV către operatorul de televiziune prin cablu United Group. Proprietarul PRO TV intenționa să își achite o parte din datorii cu banii din tranzacție.
Bucureștiul poate deja considera că nu are nicio șansă să găzduiască sediul Agenției Europene pentru Medicamente, primind calificative slabe la frecvența transportului public, calitatea serviciilor medicale pentru angajați și familia acestora, disponibilitatea la timp a întregii clădiri propuse. Guvernul român încearcă la Bruxelles să îi aducă pe angajații Agenției în zona Pipera, după cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro, dar aceștia au anunțat că sunt dispuși mai degrabă să demisioneze decât să se mute cu serviciul în București, Sofia sau Varșovia.
Agenția Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat 451.072 de vânzări în toată țara, în primele nouă luni ale anului 2017.
Executivul susține proiectul inițiat în iunie de cinci senatori PSD, printre care ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, de modificare a legii de funcționare a agenției naționale de presă Agerpres, proiect care prevede că șeful instituției este demis de drept în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate al Agenției.
Aproape toți angajații Agenției Europene pentru Medicamente, pe care Guvernul român încearcă la Bruxelles să îi aducă în zona Pipera, după cum a anunțat în exclusivitate Profit.ro, sunt dispuși mai degrabă să demisioneze decât să se mute cu serviciul în București, Sofia sau Varșovia. Concluzia rezultă dintr-un sondaj intern efectuat de conducerea Agenției printre angajați, citat de site-ul Politico și preluat de presa străină. Majoritatea acestor angajați au optat pentru Amsterdam ca nou sediu al Agenției.
Globalworth Campus, complex de birouri dezvoltat de compania de investiții imobiliare Globalworth, fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, în zona de business Pipera, a fost propus de România la Bruxelles ca sediu al Agenției Europene pentru Medicamente, conform informațiilor Profit.ro. Guvernul a căutat un complex de birouri pe piața liberă pentru a-l propune Comisiei Europene.
România și alte 18 state din Uniunea Europeană și-au depus candidaturile în vederea găzduirii sediului Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), aflat în prezent la Londra și care va fi mutat după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
Planul de anul trecut al Guvernului era ca atât DNA, cât și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) să se mute în Hotelul Triumf, unul dintre cele mai valoroase active aflate în portofoliul RA-APPS, după cum Profit.ro a relatat în premieră la acea dată. În cele din urmă s-a renunțat la idee.
UE a decis să amâne pentru noiembrie decizia privind mutarea a două agenții importante – Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (EBA) – de la Londra, după Brexit, pentru a le oferi suficient timp liderilor să discute subiectul, arată un document obținut de Politico. Criteriile adoptate la summitul de la Bruxelles pentru găzduirea instituțiilor ar putea s nu fie favorabile României, precizează publicația.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a invitat oficial România să devină membru cu drepturi depline al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA), din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și al băncii de date a agenției, au anunțat vineri Guvernul și Ministerul Energiei.
Schimbarea conducerii ANRM, după aproape 5 ani, survine la puțin timp după ce Curtea de Conturi a publicat un raport extrem de critic la adresa activității instituției din perioada 2011-2015. De asemenea, anul acesta ar trebui finalizată modificarea legislației primare în sectorul de petrol și gaze, precum și în cel minier, inclusiv în privința taxării, dar și a reglementării activităților miniere periculoase pentru mediu.
Pe de altă parte, chiar fostul vicepremier și ministru al Economiei, Costin Borc, declara în mai, la Profit LIVE, că ANRM ar trebui să renunțe la secretomania moștenită din comunism cu privire la datele despre rezervele și zăcămintele de resurse naturale ale României, iar aceste date ar trebui să fie accesibile și transparente, pentru că ele îi atrag pe potențialii investitori în acest sector.
Fostul vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului, Lazăr Iordache, a recunoscut faptele de dare de mită și cumpărare de influență de care este acuzat de procurorii DNA, care au trimis instanței acordul încheiat cu acesta și propunerea de condamnare la patru ani de închisoare cu executare.
Producătorul național de gaze Romgaz și Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) vor continua operațiunile petroliere de explorare pentru opt perimetre, într-un nou program de lucrări aferent perioadei 2016-2021, a anunțat marți compania de stat.
În urma unei inspecții a ANT au fost aplicate sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, pentru prezentarea de informații nereale în oferte, dar și pentru neprezentarea Registrului Unic de Control. În afară de sancțiunea pecuniară în valoare de 14.000 lei, a mai fost aplicată și sancțiunea complementară de retragere a licenței turoperatorului Mareea.
Touroperatorii membri ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), dar și hotelieri, mulți dintre ei membri ai Federației Patronale din Turismul Românesc, au identificat mai multe variante de sejururi alternative pentru turiștii cărora agenția de turism Mareea, care și-a anunțat intrarea în insolvență, nu le mai poate onora vacanțele plătite anterior pentru luna septembrie.
Patronul agenției de turism Mareea, Marius Usturoiu, a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru Profit.ro, că niciun turist cu rezervare făcută prin Mareea nu va rămâne cu banii dați și concediul neefectuat. El a arătat că a cerut insolvența companiei în vederea reorganizării acesteia și că se află în discuții cu mai multe bănci pentru obținerea de credite, dar și cu potențiali investitori.
Agenția de turism Mareea, una dintre cele mai mari companii din industria locală de profil, și-a anunțat sâmbătă clienții că nu le va mai putea onora vacanțele și că va intra în insolvență, situație explicată, pentru Profit.ro, de surse din piața de turism prin faptul că firma s-a lansat, în ultimii ani, în mai multe investiții masive și riscante, pe care le-a finanțat din banii încasați de la turiști pe vacanțe.
Enea România dezvoltă pentru Agentia Spațială Europeană (ESA) aplicații software de compresie a imaginilor obținute din spațiu care vor fi rulate pe sateliți utilizând, în premieră pentru industria spațială, platformele hardware multi-core ce folosesc cele mai noi sisteme.
Primăria Târgoviște solicită oferte pentru amenajarea unor locuri de joacă pentru copii
Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) a atribuit gigantului energetic nuclear francez Areva, la finalul lunii iunie, un contract în valoare de 130.000 euro plus TVA, în baza căruia francezii vor elabora un studiu de prefezabilitate pentru o fabrică de containere de beton care vor fi folosite la viitorul depozit final de deșeuri slab și mediu radioactive provenite de la centrala nucleară de la Cernavodă.
Guvernul a decis ca premierul Dacian Cioloș să preia în coordonare directă mai multe instituții aflate astăzi sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, dintre care cea mai importantă este Institutul Național de Statistică. Decizia confirmă informația anunțată de Profit.ro la jumătatea lunii iunie.