Metrorex a primit cinci oferte pentru furnizarea unui număr total de 30 rame de metrou care vor circula pe Magistrala 5 de metrou, contract estimat la 1,2 miliarde de lei, fără TVA. Ofertele au fost depuse de Hyundai Rotem Company (Coreea de Sud), JSC Metrowagonmash (Rusia), Alstom Transport (Franța), CAF - Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (Spania) și asocierea formată din CRRC Qingdao Sifang (China) și Astra Vagoane Călători Arad.
Cancelarul german Angela Merkel a criticat regulamentele UE privind fuziunile și achizițiile, spunând că acestea nu țin cont de expansiunea în continuă creștere a companiilor cu capital chinez și împiedică eforturile companiilor europene de a concura cu succes pe piața globală.
Comisia Europeană a respins fuziunea dintre divizia feroviară a grupului industrial german Siemens și producătorul francez de trenuri Alstom, ambele grupuri cu operațiuni și în România. Executivul european a blocat tranzacția după ce o investigație detaliată a stabilit că fuziunea ar limita concurența în domeniul furnizării mai multor tipuri de trenuri și sisteme de semnalizare, conducând la prețuri mai mari pentru operatorii de transport feroviar și călători..
Grupul feroviar francez Alstom a anunțat luni că împreună cu omologul german Siemens continuă dialogul cu Comisia Europeană, confirmând că cele două companii au oferit noi concesii în încercarea de a obține aprobarea Executivului comunitar pentru fuziunea activităților lor în domeniul feroviar, informează Reuters.
Comisia Europeană a lansat o investigație aprofundată cu privire la fuziunea dintre divizia feroviară a grupului industrial german Siemens și producătorul francez de trenuri Alstom, ambele grupuri cu operațiuni și în România. Executivul de la Bruxelles este îngrijorat că fuziunea ar putea limita concurența în domeniul furnizării mai multor tipuri de trenuri și sisteme de semnalizare, conducând, totodată, la creșterea prețurilor, inclusiv pentru călători.
Grupul industrial francez Alstom ia în calcul să conteste licitația organizată de CFR pentru modernizarea subsecțiunilor Brașov - Apața și Cața – Sighișoara, contract de 3,14 miliarde lei fără TVA. Reprezentanții Alstom au reacționat vineri și spun că CFR a decis atribuirea acestui contract către asocierea clasată pe locul al treilea, prețul acestei ofertei fiind semnificativ mai mare.
Metrorex va începe să caute bani pentru redactarea de studii de pre-fezabilitate și fezabilitate care să indice soluțiile tehnice optime pentru instalarea unui sistem de protecție a călătorilor, la marginea peroanelor din stațiile de metrou, a transmis compania pentru Profit.ro.
Metrorex ia în calcul montarea pe peroane a unor uși portpalier, care funcționează ca un "gard" și permit accesul călătorilor în vagoanele de metrou doar după ce trenul a oprit în stație, lucrările fiind estimate la acest moment să înceapă în trimestrul II al anului viitor, a anunțat în această seară ministrul Transporturilor, în subordinea căruia funcționează compania de transport subteran.
Alstom Romania este interesată să participe la viitoarea licitație pentru lucrările de mentenanță a garniturilor de metrou, actualul contract urmând să expire la finele anului 2019, dar depunerea unei oferte depinde foarte mult de condițiile din caietul de sarcini, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul general al companiei, Gabriel Stanciu.
Montarea de uși portpalier și automatizarea procesului de conducere a garniturilor de metrou pot elimina integral sinuciderile și accidentele mortale în stațiile de metrou, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul general al Alstom Romania, Gabriel Stanciu.
Alstom va executa lucrări de circa 40 milioane de euro pe subtronsonul Ilteu-Gurasada, în cadrul contractului de modernizare feroviară semnat recent de CFR SA și consorțiul Asocierea RailWorks , din care Alstom face parte. Termenul de finalizare este decembrie 2020.
Metrorex caută un consultant care să asiste compania la angajarea unui furnizor de servicii de mentenanță a materialului rulant, începând cu 1 ianuarie 2020. În prezent, activitățile de mentenanță a ramelor de metrou sunt asigurate de grupul francez Alstom, prin Alstrom Transport, conform unui contract de aproximativ 240 milioane de euro încheiat pe 15 ani în 2003, pentru intervalul 2004 - 2019.
Mai multe autorități publice locale de talie medie din România vor să achiziționeze autobuze electrice prin accesarea unor fonduri europene în viitorul apropiat, a declarat Gabriel Stanciu, director general al grupului Alstom pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, pentru News.ro. Acesta spune că a purtat deja discuții cu primării din țară, însă nu și cu primăria Capitalei.
Grupul german industrial Siemens își combină divizia feroviară cu producătorul francez de trenuri Alstom, tranzacție ce va crea un gigant european, cu vânzări de 15,3 miliarde de euro și peste 62.000 de angajați în mai mult de 60 de țări.
Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) din Bilbao (Spania) a contestat în instanță decizia prin care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a anulat licitația de 1,56 miliarde de lei, fără TVA, pentru trenurile destinate Magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon, procedură de atribuire câștigată de spanioli și anchetată de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Alstom a semnat un acord pentru achiziționarea Nomad Holdings, cunoscută sub denumirea comerciala de Nomad Digital, de la Amadeus Capital Partners, SEB Venture Capital și Deutsche Telekom Strategic Investments, împreună cu alți investitori. Tranzacția va fi perfectată în prima parte a lunii ianuarie 2017.
Grupul industrial francez Alstom a prezent marți la București trenul bi-modal Coradia Polyvalent, care poate merge și pe linii neelectrificate, parte a contractului de 598 milioane lei (133 milioane euro) semnat în 2014 între CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România, și asocierea Alstom Transport - Alcatel Lucent România - PAS 97, de reabilitare a semnalizărilor feroviare pe linia Simeria-Sighișoara.
Conglomeratul american General Electric (GE) intenționează să desființeze aproximativ 6.500 de locuri de muncă la diviziile europene de energie preluate de la Alstom anul trecut, în cadrul unui proces de reorganizare a activităților, potrivit presei internaționale.
Compania franceză Alstom a încheiat vânzarea diviziilor de energie, inclusiv a participațiilor deținute la companiile din România, Alstom General Turbo și Alstom Grid Romania, către conglomeratul american General Electric (GE) în schimbul a aproximativ 12,4 miliarde de euro.