Compania franceză Amundi, cel mai mare administrator european de active, avertizează asupra riscurilor de stagflație în Europa și recomandă investitorilor “atractivitatea relativă” a acțiunilor americane, mai puțin vulnerabile la volatilitatea cauzată de războiul din Ucraina.
Cea mai mare companie europeană de gestionare a activelor, Amundi, are un nou director general, Valerie Baudson, care devine prima femeie într-o astfel de poziție în Europa, transmite Bloomberg.
Deși se află pe o tendință de refacere a intrărilor nete, fondurile locale de investiții încă erau în decembrie în declin față de începutul anului. Apetitul la risc al românilor rămâne redus.
Chiar dacă statul ar prelua activele de la administratorii fondurilor de pensii, impactul la BVB ar fi mic asupra cotațiilor întrucât pe actualele niveluri de evaluare ar apărea contrapartea la cumpărare din partea investitorilor nerezidenți. „Abia așteaptă investitorii străini prețuri bune”, spune un manager de fond.
Deși au pierdut peste 20.000 de clienți de la începutul anului, fondurile de investiții românești păstrează active robuste, de peste 40 miliarde lei. Industria de profil controlează participații reprezentând 30% din acțiunile disponibile la tranzacționare (free-float) de la BVB și percepția în cadrul managerilor de fonduri este că, mai existând spațiu de creștere a contribuțiilor, este nevoie de noi listări la bursă.
Compania franceză de administrare a activelor Amundi efectuează o emisiune de drepturi de preemțiune cu discount pentru finanțarea achiziției diviziei de profil a UniCredit, Pioneer Investments, transmite Reuters.
Grupul bancar Italian UniCredit a ajuns la un acord cu administratorul francez de active Amundi pentru vânzarea diviziei de administrare a activelor Pioneer Investments, prezentă și în România, în schimbul sumei de 3,545 miliarde de euro.
Grupul bancar italian UniCredit a intrat în negocieri exclusive cu administratorul francez de active Amundi, numărul unu european, pentru vânzarea diviziei de administrare a activelor Pioneer Investments, prezentă și în România, au anunțat luni cele două părți.