Vodafone va scumpi mai multe abonamente cu aproape 1 euro, începând cu luna august, abonații afectați fiind deja informați, conform informațiilor transmise Profit.ro.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au retras de la comercializare peste jumătate de tonă de produse alimentare, în urma unor controale făcute în zona Transfăgărășan - Bâlea Lac. Astfel, au fost constatate nereguli legate de vânzarea de produse expirate, fără etichete sau ținute la temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Până în prezent, au fost date 9 amenzi și două avertismente.
Comandamentul Litoral 2021 a aplicat, în primele opt zile de la lansare, amenzi contravenționale în valoare de 142.400 de lei, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - ANPC pregătește un proiect în domeniul insolvenței persoanelor fizice, pentru care va solicita un grant de la Uniunea Europeană.
Activitatea a patru dintre restaurantele din zona Popasului Dedulești, de pe Dealul Negru, cunoscute mai ales pentru micii pe care îi au în meniu, a fost oprită după un control al comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care au descoperit, printre altele, spații frigorifice neigienizate și au oprit de la comercializare 78 de kilograme de produse alimentare.
Consumatorii afectați de clauzele abuzive din contracte vor fi despăgubiți de către comercianți fără să fie nevoiți să ceară personal acest lucru unei instanțe. Vor fi operate modificări și în cazul legislației privind practicile comerciale incorecte și înșelătoare, inclusiv în ceea ce privește promovarea unor produse cu standarde diferite la nivel european, precum și măsuri reparatorii pentru consumatori, simultan cu sancțiuni considerabil mai mari pentru profesioniști și extinderea legislației existente și pentru serviciile online.
Pâinea neambalată nu constituie un vector de răspândire și de transmitere a virusului Sars-Cov-2, arată reprezentații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care au avut o întâlnire cu principalele asociații patronale din domeniul alimentar din România.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că alte trei alerte privind măști de protecție lansate de instituție au fost validate de sistemul RAPEX.
Premierul Florin Cîțu l-a numit pe Claudiu Dolot șef la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în locul lui Eduardt Cozminschi. Dolot vine direct din poziția de șef de sucursală la BCR Caraș-Severin și a fost în trecut și director de sucursală la Volksbank.
Un procentaj de 47% din totalul reclamațiilor primite anul trecut de Centrul European al Consumatorilor din România (ECC-România) a vizat domeniul transporturilor (aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto), informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenți la prețuri în perioada reducerilor de iarnă și să solicite informații suplimentare atunci când au nelămuriri în privința campaniilor publicitare.
O echipă de comisari ANPC se va ocupa strict de sectorul energetic, după ce au fost descoperite probleme care prejudiciau grav interesele consumatorilor, în contextul liberalizării pieței, a scris, miercuri, pe Facebook, Sorin Susanu, comisar-șef pentru regiunea Brașov în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Sistemul UE de alertă rapidă pentru produse nealimentare (RAPEX) a validat, luni, trei alerte emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu privire la măștile aflate la comercializare în țările Uniunii Europene, se menționează într-un comunicat al ANPC.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a amendat o companie din sectorul telecom cu 7.000 de lei pentru nereguli în ofertele de telefonie mobilă și internet care pot crea grave prejudicii clienților, a scris, pe Facebook, Sorin Susanu, comisar-șef în cadrul ANPC.
Aproximativ 500 de persoane se contaminează în fiecare zi cu Covid-19 ca urmare a manipulării produselor de panificație neambalate, relevă un studiu al unui colectiv de cercetători ai Institutul Politehnic din București.
Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanțuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu și Help Net, precum și benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măștilor neconforme, se arată în raportul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Măștile care nu sunt nici dispozitive medicale și nici echipamente individuale de protecție vor fi vândute sub denumirea ”acoperitoare facială de utilizat în colectivitate”, conform unui proiect de ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Măștile neconforme au fost retrase de pe piață de către comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar raportul cu neregulile constatate și sancționate pleacă spre Parchetul General, a anunțat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că încă 4 notificări ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost preluate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) afirmă că peste jumătate din măștile de protecție verificate în ultima săptămână aveau neconformități legate de etichetare, de modul de comercializare, fiind date amenzi în valoare de 1,75 milioane de lei.
Persoanele juridice ar putea, asemenea persoanelor fizice, adresa reclamații în mod direct Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) cu privire la bunuri și servicii achiziționate de acestea, cu condiția ca respectivele achiziții să nu depășească suma de 5.000 lei și să nu fie refolosite în scopuri comerciale.
Clienții nu se vor mai putea servi ei singuri cu pâine neambalată în prealabil, comercianții fiind obligați să asigure un vânzător care să ofere cumpărătorilor produsul de panificație.
De la intrarea în vigoare a Legii privind insolvența persoanelor fizice, în ianuarie 2018, doar câteva zeci de români au apelat anual la procedurile prevăzute de lege pentru redresarea situației financiare. Astfel, până în luna iunie acest an, doar 62 de persoane au înregistrat cereri de deschidere a procedurii de insolvență, relevă date analizate de Profit.ro. La nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, posturile alocate direcției de specialitate au fost reduse periodic, iar în multe județe nici nu există personal local pentru comisiile de insolvență.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a pierdut definitiv un proces cu Vodafone România pe subiectul majorării prețului abonamentelor, după ce Curtea de Apel București a respins, pe motiv de tardivitate, cererea de apel împotriva unei sentințe din noiembrie 2019, prin care Tribunalul București a anulat o amendă aplicată operatorului telecom în primăvara anului trecut. Sancțiunea a precedat ordinul ANPC prin care instituția a blocat aplicarea deciziei de majorare a tarifelor abonamentelor, ordin care a fost însă suspendat de instanță.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că, în primele zece zile de activitate a Comandamentului Litoral, au fost date amenzi de peste un milion de lei, pentru abateri constatate la operatori economici din mai multe stațiuni. Între nereguli se numără deficiențe la etichetarea produselor, privind condițiile de igienă în unități de alimentație publică sau cazare turistică, dar și practici comerciale înșelătoare.