Ipoteză a cercetătorilor români: Cel puțin 500 de persoane se contaminează zilnic cu Covid-19 atingând pâine neambalată

Ipoteză a cercetătorilor români: Cel puțin 500 de persoane se contaminează zilnic cu Covid-19 atingând pâine neambalată
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 dec 2020

Aproximativ 500 de persoane s-ar contamina în fiecare zi cu Covid-19 ca urmare a manipulării produselor de panificație neambalate, susține un studiu al unui colectiv de profesori ai Institutului Politehnic din București. Studiul, realizat de prof. dr. ing. Ioan-Ștefan Sacală, prof. dr. ing. Eden Mamut, prof. dr. ing. Ciprian Dobre și conf. dr. ing. Radu-Ioan Ciobanu, vine în continuarea concluziilor unui alt studiu, efectuat de către Universitatea din București, care a arătat că virusul ar putea rămâne activ chiar și ore bune pe produsele neambalate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

Pe de altă parte, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) afirmă că nu există dovezi științifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a noului coronavirus, a precizat anterior Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) ca urmare a apariției în spațiul public a rezultatelor unui studiu realizat de Universitatea din București (UB), potrivit căruia pâinea neambalată rămâne contaminată după contactul cu SARS-CoV-2 și ar putea constitui o sursă de transmitere pentru acest virus.

La rândul său, Autoritatea Națională pentru Proteccția Consumatorului (ANPC) a asigurat că pâinea neambalată nu constituie un vector de răspândire și de transmitere a virusului Sars-Cov-2.

Acum, rezultatele menționate și lansate public drept studiu al institutului sunt obținute prin realizarea unei aplicații informatice de tip mașină de învățare, la care au fost modificați parametrii modelului în funcție de anumite scenarii și ipoteze. Rezultatele obținute nu au fost validate prin măsurători fizice și statistice. Echipa de cercetare a dorit să demonstreze utilitatea unor astfel de instrumente în activitățile de management al transmiterii virusului SARS-CoV-2 în comunități și tipurile de informații care pot fi obținute.

În studiu s-a realizat o analiză a răspândirii COVID 19 in trei scenarii bazate pe cazuri reale, cu accent pemodelarea transmiterii virusului prin interacțiunea persoanelor infectate cu pâinea neambalată. Pentru fiecare scenariu, s-au luat în considerare diverși parametri precum rata de infectare sau probabilitatea de transmitere, pentru a se analiza ce influență au acești factori asupra apariției unor cazuri noi de infectare.

FOTO “There ain’t no such thing as a free lunch” - Milton Friedman CITEȘTE ȘI FOTO “There ain’t no such thing as a free lunch” - Milton Friedman

Primul scenariu a simulat o zonă rectangulară în care participanții interacționează schimbând obiecte între ei. Din cauză că unii participanți pot fi infectați cu SARS-CoV-2, este posibil ca ei să transmită virusul prin particule aflate pe obiectele schimbate. În urma analizei, s-a observat că, pentru valori realiste ale ratei de transmitere a virusului, numărul de cazuri noi de COVID-19 rezultate în urma a 6 ore de interacțiune este mic.

În al doilea scenariu a fost simulată o arie în care participanții pot intra sau ieși și unde aceștia ating diferite suprafețe. În acest scenariu, o persoană infectată poate transmite mai departe virusul pe o suprafață, iar altcineva să se infecteze atingând acea suprafață. Rezultatele obținute în acest scenariu au arătat că numărul de cazuri noi crește aproape exponențial cu rata de transmitere.

În final, a fost analizat modul în care virusul se poate propaga prin interacțiunea unui grup de subiecți cu un produs alimentar într-un magazin și s-a ales în mod specific pâinea care se desface neambalată într-un magazin.

Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi CITEȘTE ȘI Huawei AppGallery la un an de la lansare: Peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de utilizatori activi

Simulările efectuate au arătat că, dacă se presupune o rată de transmitere a virusului de 1%, numărul de cazuri noi de infecție pentru o populație cu o rată statistică de infectare de 3 la 10.000 ar fi de ordinul a 500 de cazuri noi zilnic pentru un volum de desfacere la nivel național de 4 milioane de pâini pe zi. În studiu există și un scenariu cu un supermarket, care ia în calcul o rată de infectare de 3 la mie - cu mult sub cea de peste 5 la mie, din prezent, a Bucureștiului - și din care reiese că vor putea apărea 5 cazuri noi de infectare în magazin la 1.000 de pâini vândute, deci 20.000 de cazuri zilnice, se susține în studiu.

Pentru o rată de infectare de 10 la mie, numărul de infectări de la atingerea pâinii din magazin ar putea ajunge până Ia 28.000 pe zi (fiind 7 cazuri Ia 1.000 de pâini vândute), susține sursa citată.

FOTO În Piața San Marco din Veneția a fost amplasat un brad de Crăciun... digital CITEȘTE ȘI FOTO În Piața San Marco din Veneția a fost amplasat un brad de Crăciun... digital

Studiul ia în calcul faptul că în România sunt livrate 4 milioane de pâini neambalate zilnic.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a redactat un proiect de ordin conform căruia clienții nu se vor mai putea servi ei singuri cu pâine neambalată în prealabil, comercianții fiind obligați să asigure un vânzător care să ofere cumpărătorilor produsul de panificație.

Potrivit proiectului de ordin, ”pentru pâinea şi produsele de panificație care nu se prezintă, la comercializare, într-un ambalaj de protecție sanitară, operatorul economic ce comercializează produsul are obligația de a furniza aceste produse prin intermediul “vânzării asistate”, respectiv prin intermediul unei persoane dedicate ce va furniza, la cerere, produsul către consumator”.

Prin urmare, ”se interzice comercializarea pâinii şi a produselor de panificație nepreambalate prin “autoservire”, către fiecare consumator”, mai prevede proiectul de ordin, care nu a fost însă publicat, deocamdată, în Monitorul Oficial.

viewscnt
Afla mai multe despre
contaminare
infectare
paine
cercetatori
studiu
politehnica
panificatie
produse
ambalat
preambalat
neambalat
autoservire
vanzator
vanzare
comercializare
asistat
anpc
protectia consumatorului
ordin