Compania italiană Apulia a depus singura ofertă pentru realizarea lucrărilor de conservare și consolidare a Cetății Poenari din comuna Arefu, județul Argeș, contract estimat la 7,3 milioane de lei, fără TVA, pentru 19 luni.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat dezamăgit de stadiul lucrărilor la podul peste Râul Argeș și a convocat comisia care se ocupă de acest obiectiv, amenințându-i pe constructori că, dacă nu termină lucrările în 30 de zile, va rezilia contractul.
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru zona de munte a județelor Prahova, Argeș și Dâmbovița, unde rafalele vor depăși 90 de kilometri la oră. Avertizarea este valabilă până la ora 12.00, potrivit News.ro.
Fostul președinte al Consiliului Județean Argeș Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv, marți, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani și 8 luni închisoare pentru luare de mită, însă instanța a menținut o decizie anterioară privind eliberarea condiționată din penitenciar.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal de la București la Curtea de Argeș, unde va avea loc înmormântarea, a anunțat, sâmbătă, Casa Regală, care a actualizat programul funeraliilor regelui Mihai. De asemenea, Casa Regală a anunțat, potrivit News.ro, că în ziua înmormântării, sâmbătă, 16 decembrie, după ceremonia din Piața Palatului Regal, trupul neînsuflețit al Majestății Sale va fi dus pe un afet de tun până la Patriarhie.
Producătorul francez de echipamente auto Faurecia anunță ca vacante peste 110 posturi de muncitori vacante la fabrica din Tălmaciu, Sibiu, unde produce în principal scaune auto.
Compania Yildiz Entegre a anunțat că va deschide o nouă fabrică de prelucrare a lemnului în România, în comuna Oarja, județul Argeș.
Producătorul de echipamente auto Faurecia a inaugurat a cincea fabrică din România, la Cățeasca, Argeș, într-un loc în care sunt comasați tot mai mulți furnizori de componente pentru industria auto.
Regina Ana a fost înmormântată, sâmbătă, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, ridicată în vecinătatea mănăstirii de la Curtea de Argeș.
Compania controlată de omul de afaceri Marian Drăgușin, Vinalcool Argeș, scoate la vânzare mai multe terenuri, încercând să-și achite datoriile conform planului de reorganizare judiciară.
Firma Radic-Star a primit un avans de 5 milioane de lei, sumă care înseamnă mai mult de un sfert din dauna totală, estimată la 19 milioane de lei.
Record: DNA a dispus trimiterea în judecată a 38 de primari și viceprimari din Argeș în cadrul unui singur dosar penal, în care sunt, de asemenea, inculpați fostul președinte al Consiliului Județean, Constantin Nicolescu, deputatul Mircea Gheorghe Drăghici și șeful Agenției de Implementare a Proiectelor Argeș, Iulian Cioflan.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților.