Numărul răniților care au necesitat spitalizare în urma atacului de la Londra a crescut la 48, anunță Serviciul de ambulanță, care menționează că echipele de medici au ajuns la locul incidentului la șase minute de la apelul care anunța că sunt persoane care au nevoie de îngrjiri medicale.
Un microbuz de culoare albă a lovit mai multe persoane în apropierea stației London Bridge, mai multe echipaje de poliție și salvare venind la fața locului și izolând zona, relatează BBC, citat de News.ro. Un al doilea incident a avut loc în Borough Market, iar un al treilea la Vauxhall.
Deconectarea echipamentelor infectate de la rețea și efectuarea procedurilor de back-up offline sunt sfaturi transmise firmelor în contextul recentelor atacuri cibernetice.
Cel mai mare risc pentru securitatea energetică a României este cel cibernetic, iar legislația în domeniu ar trebui înnăsprită pentru a obliga companiile care operează infrastructuri critice să deruleze audituri de securitate în această privință, precum cele din sectorul bancar, a declarat, la Profit Energy.forum, Răzvan Nicolescu, Energy & Resources Industry Leader Deloitte România, fost ministru al Energiei.
Activiștii sirieni au anunțat că cel mai mare spital din cartierele rebele ale Alepului a fost lovit sâmbătă de raiduri aeriene pentru a doua oară în ultimele zile, după ce forțele guvernamentale și aliații ruși au lansat în urmă cu două săptămâni o ofensivă sângeroasă pentru recapturarea completă a metropolei asediate, informează AFP.
Numărul șomerilor în Franța a crescut cu peste 50.000 în luna august, la 3,56 milioane, cel mai semnificativ avans lunar din ianuarie 2013, pe fondul problemelor cu care se confruntă sectorul turismului, transmit Bloomberg, AFP și Reuters.
Atacurile islamiste, grevele și inundațiile i-au ținut departe pe turiști de capitala franceză, în primele șase luni ale acestui an, industria turismului din regiunea Parisului pierzând venituri în valoare de 750 de milioane de euro, relatează Reuters.
Corpurile a nouă italieni au fost identificate între victimele atacului armat și luării de ostatici din capitala Bangladeshului, Dacca, a anunțat sâmbătă ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni, relatează The Associated Press.
Cotațiile petrolului au început săptămâna în creștere puternică, susținute de deprecierea dolarului și de întreruperile în aprovizionarea cu petrol din Nigeria cauzate de atacuri ale militanților, însă avansul este limitat de datele care indică o revenire a producției în SUA, relatează MarketWatch și Reuters.
După atacurile teroriste din 22 martie, aeroportul Zaventem Bruxelles a fost redeschis pe 3 aprilie. A doua zi după reluarea traficului, aeroportul arată ca într-un film american despre o eră post-atomică. Avioanele sunt garate, magazinele sunt închise, iar călătorii sunt în număr foarte mic.
Trei din cinci companii internaționale intenționează să crească alocarea de fonduri pentru analizarea datelor de criminalitate cibernetică (FDA), în următorii doi ani, reiese din ediția 2016 a studiului EY Global Forensic Data Analytics Survey - Shifting into high gear: mitigating risks and demonstrating returns, dat publicității luni.
Cotațiile petrolului au urcat joi peste pragul de 30 dolari/baril, în urma informațiilor din presă privind o serie de atacuri armate ale grupării Stat Islamic (SI) asupra mai multor terminale din Libia, scrie MarketWatch.
În 2012, Google a decis, în premieră, să informeze utilizatorii de Gmail asupra atacurilor cibernetice sponsorizate de guvernele diferitelor state. Urmând exemplul celor de la Google, marile companii de internet, printre care Facebook, Twitter, Yahoo și, mai nou, Microsoft, au anunțat că își vor avertiza utilizatorii cu privire la încercările autorităților de a pătrunde în conturile de email.
În contextul atentatelor de vineri de la Paris, un nou raport privind impactul terorismului în lume arată că anul 2014 a fost cel mai costisitor din istorie pentru statele afectate de atacuri comise de organizații teroriste, costul direct al terorismului asupra economiei mondiale fiind evaluat la 52,9 miliarde de dolari, în creștere cu 61% față de anul anterior și peste nivelul de 51,5 miliarde de dolari înregistrat în 2001, după atentatele de la 11 septembrie din SUA.
Potrivit The Guardian, unul dintre motivele pentru care Franța a fost relativ protejată până nu demult de acte de violență teroristă, comparativ cu alte state occidentale, a fost preocuparea clasei politice de a delimita statul francez de războiul global împotriva terorismului condus de Statele Unite și cvasiunanimitatea cu care politicienii din Franța s-au opus războiului din Irak.
Vestea atacurilor teroriste din capitala Franței a făcut ca indicele S&P e-mini futures să piardă 22 de puncte. Benchmark-ul futures al Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 238 de puncte, iar cel al Nasdaq – cu 96.
Aviația franceză execută în prezent operațiuni de bombardament împotriva combatanților islamiști din Siria ca parte a unei campanii militare internaționale împotriva Statului Islamic coordonată de Statele Unite.