Monetăria Regală Britanică (Royal Mint) a prezentat luni o monedă din aur de 7.000 de lire sterline (8.000 de euro), cea mai mare valoare nominală produsă vreodată, în onoarea lui James Bond, cu o lună înainte de cel de-al 25-lea film al francizei cu agentul secret, scrie AFP.
După o perioadă de consolidare de câțiva ani, aurul a marcat un avans de 20% în 2019, în pofida unui an spectaculos pe care l-a avut piața bursieră, iar perspectivele pentru 2020 indică o continuare a trendului de anul trecut, potrivit unei analize XTB România, care arată cum văd analiștii anul 2020 și care sunt top 5 cele mai atractive idei de investiții.
Cotația aurului a atins luni cea mai ridicată valoare din ultimele două săptămâni iar bursele asiatice au înregistrat scăderi pe linie, pe fondul creșterii îngrijorărilor că extinderea epidemiei de coronavirus ar putea afecta economia chineză, ceea ce i-a făcut pe investitorii să renunțe la activele mai riscante și să caute valori de refugiu, transmite Reuters.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, vrea să atragă 3,3 milioane de dolari canadieni (2,53 milioane dolari americani) printr-un plasament privat de acțiuni, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea proiectului din România.
Oare ce-o face francul francez în timpul în care trebuie să rămână în umbra euro? Nu e el invidios pe succesul francului elvețian? Asta e egalitate și fraternitate, să stai fără libertate sub poala monedei unice?
Dacă în anul 2019 aproape toate clasele importante de active au înregistrat creșteri, unele chiar semnificative, o perspectivă clară nu este conturată clar în rândul investitorilor asupra traiectoriei piețelor financiare în 2020. Cu adevărat surprinzătoare ar fi o accelerare a economiei americane. Paradoxal, aceasta nu ar fi neapărat bună pentru burse, deoarece majorarea ratelor de dobândă într-un context de creștere ar putea pune presiune pe bilanțul companiilor listate. Anul electoral american lasă încă și mai multe neclarități, însă președintele SUA are o extraordinară putere de a influența oscilațiile acțiunilor de la New York prin doar câteva mesaje pe Twitter. „Donald Trump este cel mai bun cadou care s-a făcut bursei americane”, spune un analist financiar.
Cotația aurului a trecut miercuri pragul de 1.600 de dolari pentru o uncie (28,3495231 grame), pentru prima dată în mai mult de șase ani, după atacurile lansate de Iran asupra unor ținte americane din Irak, ca represalii pentru atacul SUA cu dronă asupra unui comandant iranian, transmite Bloomberg
Cotația aurului a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, iar uncia de paladiu a atins un nivel record de peste 2.000 de dolari, pe măsură ce investitorii s-au îndreptat spre protecția oferită de metalul galben, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Iran, transmite Reuters.
Lungmetrajele „1917”, regizat de Sam Mendes, și „Once Upon a Time... in Hollywood”, de Quentin Tarantino, au fost desemnate duminică noapte marile câștigătoare ale celei de 77-a gale a premiilor Globurile de Aur, acordate de Asociația Presei Străine de la Hollywood (HFPA), unde serialele „Succession” și „Fleabag” și miniseria „Chernobyl” s-au impus între programele de televiziune.
Rezervele internaționale ale Venezuelei au scăzut cu peste 830 de milioane de dolari în mai puțin de o săptămână și au atins cel mai redus nivel din ultimii 30 de ani.
Tariful mimim la un hotel de cinci stele în stațiunea Mamaia, în luna iunie, la all inclusive, este de circa 80 euro pe noapte de persoană, cât este în Turcia, unde este inclus și avionul, și aproape dublu față de Bulgaria, la Nisipurile de Aur, unde tariful este de 48 de euro, arată datele IRI Travel, touroperator pe destinația Bulgaria, care a realizat un studiu legat de serviciile all inclusive pe care le oferă hotelierii din România, Bulgaria, Turcia și Grecia.
Majoritatea PSD a decis, marți, în comisia de specialitate din Senat, să respingă solicitarea președintelui Iohannis de reexaminare a proiectului de lege, inițiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea și senatorul PSD Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei. Iohannis consideră că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a fost adoptată fără consultarea Băncii Centrală Europeană, nu are în vedere obiectivele de aderare a țării noastre la zona euro și nici nu este clară cu privire la procedura de repatriere și costurile acesteia. PSD vrea însă ca legea să fie adoptată așa cum a fost trimisă la promulgare.
Liderii naționaliști din Europa de Est par să aibă în prezent o singură obsesie: aurul, potrivit Bloomberg
Pentru toți cei care ați dat click la cuvintele “brățară” sau “aur”, articolul de mai jos va fi o dezamăgire. :-)
Polonia a repatriat circa 100 de tone din rezervele sale de aur, în valoare de aproximativ 18,3 miliarde de zloți (4,7 miliarde de dolari), depozitate la Banca Angliei, a comunicat luni șeful Băncii centrale poloneze, Adam Glapinski, transmite dpa.
Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina - a cărui exploatare a fost avizată de Guvern acum un an, vrea să atragă până la 3,75 milioane de dolari canadieni (2,8 milioane dolari americani) printr-un plasament privat. Banii vor fi folosiți, în special, pentru proiectul minier de la Rovina, dar și în scopuri generale.
Președintele Iohannis a decis să trimită spre reexaminare Parlamentului proiectul de lege, inițiat de fostul lider PSD Liviu Dragnea și senatorul PSD Șerban Nicolae, prin care Banca Națională a României este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei. Iohannis consideră că legea nu respectă angajamentele luate de România în Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a fost adoptată fără consultarea Băncii Centrală Europeană, nu are în vedere obiectivele de aderare a țării noastre la zona euro și nici nu este clară cu privire la procedura de repatriere și costurile acesteia.
Cererea mondială de aur a crescut modest până la 1.107,9 tone în trimestrul al treilea al acestui an, un avans de 3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, a anunțat, marți, Consiliul mondial al aurului (WGC) în ultimul său raport trimestrial, transmite Reuters.
Cel puțin 13 persoane au murit după surparea unui baraj la o mină de aur din regiunea Krasnoïarsk, în sud-vestul Siberiei, relatează presa internațională.
China și-a majorat rezervele de aur cu peste 100 de tone de când a reluat achizițiile, în decembrie anul trecut, consolidându-și statutul de unul dintre cei mai avizi cumpărători ai metalului prețios la nivel global.
Aproape jumătate dintre turiștii care se cazează în hotelurile din Nisipurile de Aur (Bulgaria) sunt români, astfel că în zonă nu este necesar să vorbești limba engleză, deoarece limba română este des întâlnită, spune Emine Baldji, director de marketing Prestige Deluxe Hotel Aquapark Club. Totodată, la fel ca în România, există însă problema găsirii de personal calificat, potrivit acestuia.
Corelația mare dintre aur și evoluțiile din domeniul randamentelor obligațiunilor americane a declanșat prima mare provocare pentru redresarea ce începuse în iunie. Deși există riscul unei corecții pe termen scurt la 1.450 dolari/uncie, este anticipată o perspectivă de creștere pentru aur.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat că rezervele valutare pe care le administrează erau, în 31 august, de 35,619 miliarde euro, cu 146 milioane euro mai mari decât la finele lunii precedente, și cu 4,5 miliarde de euro peste cele existente în urmă cu un an, la finele lunii august 2018.
Temerile legate de creșterea globală și rezervele ample ale mărfurilor cheie sunt principalii factori determinanți ai scăderii observate în acest sector, până acum, în acest trimestru. Metalele prețioase rămân excepția, aurul reacționând puternic la colapsul continuu al randamentelor globale ale obligațiunilor.
Bitcoin a avut cea mai slabă săptămână începând cu luna noiembrie a anului trecut.